Anul 2019 vine cu o schimbare radicală pentru campionul en-titre de raliuri al României, Simone Tempestini, membru al echipei clujene Napoca Rally Academy.
Triplul campion național de raliuri și totodată campionul mondial JWRC din 2016 nu va mai alerga în Campionatul Mondial alături de Citroen, așa cum s-a întâmplat în ultimii 5 ani. În acest sezon, Simone Tempestini și copilotul Sergiu Itu se vor afla la volanul unui Hyundai i20 R5, a anunțat echipa acestora printr-un comunicat.
Pentru programul său internațional, pilotul român va concura alături de echipa tehnică de la Friulmotor, cu sprijinul Hyundai Customer Racing, obiectivul principal fiind acela de a lupta pentru victorie în Campionatul Mondial (World Rally Chmapionship) 2.
În vederea pregătirii pentru prima lor etapă din WRC2, Rally Tour de Corse, care se va desfășura la finalul lunii martie în Corsica, Simone și Sergiu vor concura în perioada 16-17 martie la Rally dei Laghi. Raliul din Varese, Italia, este unul foarte important pentru că le dă șansa să se obișnuiască cu noua mașină și să acumuleze kilometri.
“Obiectivele pe care le avem în competițiile la care urmează să luăm startul în 2019 sunt uriașe. Sunt recunoscător pentru oportunitățile pe care le-am avut alături de Citroen, a fost important să fim prezenți în Campionatul Mondial de Raliuri. Mă bucur pentru ceea ce urmează să facem împreună cu echipa condusă de Claudio De Cecco și Hyundai. Suntem conștienți că fiind o mașină nouă pentru noi, va trebui să muncim foarte mult înainte de primele etape pentru a putea fi la înălțimea rivalilor noștri”, a declarat Simone Tempestini.
În ceee ce privește Campionatul Național de Raliuri Dunlop, planurile, în momentul de față, includ participarea la 5 etape, obiectivul, evident, fiind acela de a obține al patrulea titlu național. Acesta este al doilea an consecutiv când Simone și Sergiu formează un echipaj, după un 2018 de succes la nivel național și un important loc doi în etapa din Turcia a WRC 2.
Programul competițional al echipajului Simone Tempestini/ Sergiu Itu este posibil cu sprijinul Napoca Rally Academy și al partenerilor OMV, Banca Transilvania, Vodafone și Delonghi.