Leonard Borlovan (Funyo), 22 de ani, a bifat prima sa victorie din carieră în C.N de Super Rally, în runda a 4-a din acest sezon, desfășurată în Timișoara, orașul său natal. Mai mult, a fost și etapa care a schimbat liderul clasamentului Open.
Borlovan a fost urmat de Jerome France (Radical SR3 RSX) și de Istvan Beko (Radical SR3), în vreme ce Bogdan Duma a fost doar al 7-lea.
În urma acestor rezultate, Jerome France a preluat șefia provizorie a clasamentului Open, cu 68 de puncte, urmat de Bogdan Duma, cu 65, iar în joc mai sunt două runde, la Craiova și București.
Leo Borlovan și-a asigurat victoria după parcursul fenomenal din manșa secundă, pe care și-a asigurat-o cu 2:50,666, stabilind, totodată, și recordul traseului, în condițiile în care până atunci se afla pe 11, la general, după prima manșă.
Jerome France și-a îmbunătățit și el rezultatul în manșa secundă, cu 2:51,607, la nici o secundă în urma lui Borlovan, în vreme ce Istvan Beko a bifat al treilea timp al rundei, 2:52,600, suficient pentru a prinde al doilea loc 3 consecutiv.
Podiumul Open al Trofeului Profi Timișoara a fost același și la Categoria 1 Monoposturi. În ceea ce privește Categoria 2 Autoturisme, Adrian Teslovan (Ford Fiesta R5) a fost superior lui Tudor Pop (Mitsubishi Lancer), cu sub o secundă, iar Cristi Sugar a completat podiumul.
În Clasamentul GT, Radu Benea a dominat, din nou, podiumul, cu al său Porsche GT3 Cup, urmat de Sergiu Tirla (BMW E30) și Emil Ghinea (Renault Clio RS).
La echipe, victoria le-a revenit lui Jerome France și Didier Balcaen (Hospice Casa Speranței by Real Racing), urmați de Costel Cășuneanu și Aurelian Andronache (Impuls Leasing Rally Team) și Mihai Leu / Adrian Teslovan (UniCredit Leasing Super Rally Team).
Campionatul Național de Super Rally este organizat de Asociația Club Sportiv AMC Racing – AMC Curse, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport.
Trofeul Profi Timișoara a fost un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara.
Sponsori și parteneri:
• Superbet
• KIA România
• Romgaz
• Popescu și Asociații
• United Media
• Kiss FM
Următoarea etapă din Super Rally va avea loc în perioada 15-16 septembrie, la Craiova.