A treia etapă din Campionatul Național de Viteză pe Circuit pentru Automobile Istorice, organizat sub tutela FRAS și cu susținerea Retromobil Club România, a strâns la start aproape 60 de participanți. Sărbătoarea Retromobil Fest și artiștii invitați ai evenimentului au completat tabloul unei duminici retro la circuitul Motorpark, informează clubul organizator printr-un comunicat.

Campionatul Romanian Retro Racing a ajuns la jumătatea sezonului. Spre deosebire de celelalte etape desfășurate până acum, când pista a fost împărțită alături de alte discipline, duminică istoricii au avut întreg circuitul la dispoziție doar pentru ei, iar cultura motorsport-ului clasic a fost la ea acasă, prin participarea vehiculelor clasice de la clasele Regularitate și Viteză, dar și a motocicletelor istorice, în premieră la Motorpark. Participanții au fost răsfățați de arta lui Alex Mariș și Adrian Mitu și de muzica Mădălinei Petre.

Consolidând performanțele din etapa anterioară, Dragoș Dobre și-a adjudecat victoria la clasa Regularitate pe Circuit, la volanul modelului său Volkswagen Golf din 1984. A fost urmat la egalitate de puncte de Viorel Ognean (Datsun 240Z), departajarea dintre cei doi fiind făcută pe baza ecartului de timp. Podiumul Open la Regularitate a fost completat de Gheorghe Necula (Porsche 944S). Astfel, la jumătatea sezonului competițional, clasamentul general se schimbă, iar echipajul Dragoș Dobre/ Sînziana Dobre este pe prima poziție, urmat de duo-ul Viorel Ognean/ Levana Ognean, iar echipajul familiei Georgescu, favoriții titlului, ajunge pe locul al treilea.

Podiumul “Women in Motorsport” a premiat rezultatele celor mai bune trei echipaje cu componență feminină. Prima poziție le-a revenit lui Dragoș Dobre și Sînziana Dobre, urmați de Viorel Ognean și fiica sa, Levana și de Dumitru Dumitrescu și Adina Dumitrescu, cei din urmă punctând pentru a doua oară în acest sezon. În ciuda problemelor tehnice din prima manșă de concurs, soții Dumitrescu au reușit să ducă acasă două cupe în modelul lor Alfa Romeo Spider (Women in Motorsport și Cabrio).

Duelul clasei Viteză pe Circuit a fost din nou unul strâns. Cătălin Ghigea și-a adjudecat categoric prima manșă, în timp ce Camil Perian a forțat cel mai bun timp în al doilea concurs. A treia poziție i-a revenit lui Cătălin Constantinescu (Alfa Romeo 75), care a beneficiat de lipsa lui Gunther Graef de la această etapă și a urcat în top 3 în clasamentul general. Gugu Graef mai are la dispoziție două etape pentru a-și lua revanșa alături de al său BMW 2002.

Odată cu această etapă, calendarul Campionatului s-a îmbogățit cu clasa moto istorice. Aflat la prima participare în familia Romanian Retro Racing, Răzvan Popescu (Suzuki GSX 1100 EF (GV71B) și-a îmbunătățit considerabil ecartul între ture, reușind să câștige a doua manșă la doar 10 miimi de Norton-ul lui Irinel Ionescu. Locul secund i-a revenit miticului Mihai Popescu (Honda CB 750, 1980), iar poziția a treia lui Viorel Ognean (Honda XBR500, 1987), singurul pilot de la Romanian Retro Racing care a bifat în acest sezon toate clasele competiției. Victoria în clasamentul general se va disputa pe durata ultimelor două etape, desfășurate în lunile septembrie și octombrie și programate pe pistele Motorpark România și Transilvania Motor Ring.

Accesul spectatorilor încă nu este permis la competițiile sportive, așa că organizatorii au transmis din nou competiția prin live stream, iar peste 45.000 de spectatori au urmărit cursa pe Facebook și pe site-urile partenere, un număr considerabil mai mare decât cel înregistrat în transmisiunea etapei din luna iulie. Comentariile spumoase și pline de informații valoroase despre istoria vehiculelor și palmaresul sportivilor au fost asigurate de Alexandru Șeremet (PR BMW România) și Radu Gurămultă (din partea publicației partenere Racing Wheels).

Sezonul Romanian Retro Racing din 2020 este susținut de BMW România, Foerch, MOTUL, Oldtimer Studio, Retromobil Club România și publicațiile RacingWheels și Adevărul Auto.