În contextul dispariției lui Mihai Leu, ziua de vineri va fi zi de doliu în automobilismul sportiv românesc, conform unei decizii luate miercuri, 2 iulie 2025, de către membrii Biroului Executiv al FRAS.
Astfel, vineri, 4 iulie, toate activitățile programate pentru Memorialul Werner Hirschvogel, etapa 4 din Campionatul Național de Viteză în Coastă HotSpins Racing, vor fi suspendate și se vor relua sâmbătă dimineața, de la ora 7:00.
De asemenea, în cadrul evenimentului Creștem Piloți, dedicat copiilor și care se desfășoară în perioada 3-6 iulie în complexul Romexpo din București, ziua de vineri va fi dedicată marelui sportiv și vor fi permise doar activități educative.
În cadrul Biroului Executiv al Federației Române de Automobilism Sportiv s-a mai decis că toate competițiile care se vor desfășura sâmbătă și duminică vor fi dedicate memoriei lui Mihai Leu.