Dragi prieteni,
Comunicarea la nivel strategic, dar și la nivel individual, limbajul comun și idealurile înțelese de toate părțile unui proces sunt ingrediente principale în succesul și evoluția oricărei afaceri sau activități sportive.
Astfel, începănd cu 2023, FRAS va acorda comunicării cu dumneavoastră o importanță mărită, care sperăm că va ajuta toate părțile implicate în procesul automobilistic din România să își expună mai coerent ideile și proiectele, construind astfel împreună transparența și eficiența dorite de noi toți.
Primul nostru proiect în acest sens este crearea Newsletter-ului FRAS, care va fi trimis de 2 ori pe săptămână, marțea și vinerea, către toate adresele de email înregistrate valid. Fiecare persoană interesată de ultimele comunicate și noutăți FRAS, se va putea abona direct din website-ul nostru, www.fras.ro, accesând butonul special creat în pagina principală, în dreapta header-ului.
Trăim într-o lume a vitezei și a atenției multi-divizate între diverse probleme și informații oră de oră, iar obiectivul newsletter-ului este acela ca fiecare dintre persoanele interesate de motorsport să aibă un acces mai rapid și în timp real la informația publicată de FRAS.
Așteptăm cu interes feedback-ul vostru constructiv referitor la acest proiect, precum și ideile de îmbunătățire, la adresa de email: office@fras.ro
Vă mulțumim,
Spor la citit!