Pilotul bulgar Stefan Stoev, prezent în premieră în acest sezon din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop, a reușit să câștige etapa a patra, Trofeul Reșița. În schimb, Silviu Dumitrescu este noul deținător al recordului pentru cel mai rapid timp în deja tradiționala cursă din Banat.

În fața a mii de spectatori prezenți, Stoev, pe un Silver Car EF10, a fost cel mai rapid atât în prima manșă de concurs, cât și în a doua, încheind runda cu un timp total de 04:14,294. Acesta l-a devansat cu aproape o secundă pe liderul clasamentului general de la Categoria Mașinilor de Competițe, Lucien Hora (Lola B99/50), și cu mai bine de două secunde și jumătate pe Emil Nestor (Norma M20 FC).

Învingător etapa trecută la Poiana Brașov, Silviu Dumitrescu (Osella PA21/E2) a devenit cel mai pilot care a concurat vreodată la Reșița, urcând traseul în 2:04,784 chiar în ultima manșă de recunoașteri de duminică. La prima urcare din concurs, în același loc unde Costi Stratnic abandona sâmbătă, Dumitrescu a lovit parapetul și a fost nevoit să renunțe la rândul său lupta pentru prima poziție pe podium.

La Categoria I, cea dedicată mașinilor de producție, Mihai Leu, cu Ferrari 458 Challenge Evo, a reușit o victorie clară și și-a consolidat poziția în clasamentul general după patru etape. Fostul campion de la raliuri a încheiat cele două manșe cu un timp total de 04:43,677, la peste 7 secunde în fața lui Călin Manițiu (Subaru Impreza) și 0:12,030 în fața lui Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X).

Rezultatele complete sunt disponibile pe www.live.fras.ro

Următoarea etapă va avea loc în perioada 20-21 iulie la Sinaia.