Campionatul Național Klausenurg Retro Racing, organizat sub egida Federației Romane de Automobilism Sportiv, își va consuma în acest weekend cea de-a treia etapă a sezonului competițional 2019, în centrul orașului Targu Secuiesc și pe circuitul SKAT Kart din oraș.
Evenimentul se află la editia cu numarul 12, iar la start se vor alinia un număr de 45 de autoturisme retro și de raliu. Runda este organizată în parteneriat cu Primăria și autoritățile locale din Târgu Secuiesc.
Astfel, vineri 21 iunie, spectatorii pot admira aceste bijuterii pe 4 roți in Piata Gabor Aron, între orele 17:30 și 20:00. De la ora 18:30 va avea loc ceremonia Startului Festiv tot în același loc, Piața Gabor Aron, ceremonie la care sunt invitati toți iubitorii sportului cu motor și nu numai.
Sâmbătă, între orele 10:00 și 18:00, vor avea loc manșele cronometrate în incinta circuitului SKAT Kart Târgu Secuiesc, urmate de ceremonia de premiere.
După etapa de la Târgu Secuiesc, Campionatul National Klausenburg Retro Racing desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, se va muta în luna iulie pe străzile din centrul municipiului Timișoara, pentru cea de-a patra etapa a sezonului. În total, în acest sezon sunt programate 6 etape.
ACS Klausenburg Retro Racing mulțumește tutror celor care sprijină organizarea festivalului Klausenburg Retro Racing: Primăria Târgu Secuiesc, Consiliul Local Târgu Secuiesc și nu în ultimul rând partenerii Metalubs, Nexxon, PMA Invest, AquaVia, Ramex, The Pines Boutique Villa, Hotel Castel Daniel și Lacul Verde Resort.