Duelul pentru titlul de campion în drift s-a prelungit și în acest sezon până în ultima etapă, care va avea loc la Baia Mare pe 22-23 septembrie. Iulian Jumuga și Călin Ciortan sunt principalii actori ai acestei confruntări.
După 5 etape, Jumuga a adunat 402 puncte, în timp ce Ciortan, campionul național en-titre, are 375. Acesta din urmă a recuperat prin victoria de la Rovinari
Cu șanse matematice a rămas în cursă și Răzvan Frățianu, care are 328 de puncte. La Drift, câștigătorul calificărilor obține 10 puncte, în timp ce învingătorul din runda respectivă mai primește 100 de puncte. Locul secund primește 90 de puncte, al treilea 80, al patrulea 70, cei eliminați în Top 8 primesc 50, iar cei din Top 16 câte 30 de puncte.
Este al treilea an consecutiv în care duelul pentru titlul de campion are loc în ultima etapă. De această dată totul se va întâmpla pe circuit stradal la Baia Mare, între 22 și 23 septembrie.
La Clasa Semi Pro, duelul pentru titlu se va da între doi bulgari, la fel ca în ediția trecută de campionat. Înainte de Baia Mare, lider este Ivan Ivanov, cu 374 de puncte, în timp ce pe poziția secundă se află campionul en-titre Georgi Kazakov cu 324 de puncte.
Clasamentul general din Campionatul Național de Drift la Clasa Pro este disponibil aici
Clasamentul general din Campionatul Național de Drift la Clasa SemiPro este disponibil aici