Clasele Mini și KZ rămân cele în care se dau cele mai importante confruntări în Campionatul Național de Karting Dunlop 2018 pentru titlul de campion.

După două etape, desfășurate pe circuitele Amckart și Prejmer, Darius Cotigă este lider la Clasa Mini, cu 81 de puncte, urmat de Octavian Costache, învingător la Prejmer, cu 73 de puncte, în timp ce podiumul este completat de Andrei Ștefan Constantin și Paul Olinovici, ambii cu câte 38 de puncte.

La KZ, Horia Roca este lider, cu 60 de puncte, urmat îndeaproape de Nicholas Pascu, 54 de puncte, iar Roberto Lucaccioni este pe 3 cu 43 de puncte.

La Pufo, clasa este condusă de Edward Epuraș, în timp ce la KR Max, clasa veteranilor, Christian Muller conduce cu 75 de puncte, însă lupta pentru prima poziție este echilibrată. Și la KF National duelul la vârf este unul apropiat, diferența dintre liderul Raul Pop și Alexandru Popescu, locul 2, fiind de numai trei puncte.

Clasamentele complete din Campionatul Național de Karting Dunlop după două etape sunt disponibile aici.