Cea de a 7-a etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano s-a desfășurat la cumpăna lunilor iulie-august, în inima Transilvaniei, la Sibiu, aducând la start nu mai puțin de 66 de echipaje înscrise din care au făcut parte și 10 femei, în postura de copilot.

A doua etapă de macadam, după cea de la Bacău, Raliul Sibiului este cunoscut pentru duritatea probelor, acesta fiind inclus în 2012 și în calendarul Intercontinental Rally Challenge (IRC). Mai mult, tocmai datorită acestei durități, Raliul Sibiuului a fost mereu comparat cu etapa de Campionat Mondial din Grecia, iar temperaturiule ridicate în România, în ultima perioadă, au făcut condițiile și mai complicate.

Parcursul echipajului soților Manuela și Răzvan Trisnevschi, care înainte de etapa de la Sibiu se aflau pe locul 3 în clasamentul RC2N, pe Mitsubishi Lancer Evo IX, a fost unul constant, însă deloc usor, pentru că pe proba de noapte Manuela s-a aflat în situția de avea lampa pentru navigator nefuncțională, dar a reușit să își conserve această poziție și să termine raliul pe locul 3 în cadrul clasei și pe locul 8 la general.

Echipajul fraților Crina și Călin Bucur (promotor Swift Cup), pe al lor Subaru Impreza, în cadrul clasei 11, avea să fie unul complicat încă de pe prima probă, când planetara dreaptă față a ieșit de pe poziție, situație care a continuat pe tot parcursul etapei, culminând cu ruperea acesteia pe proba de 24km, PS6 – Rășinari, o probă în care au abandonat nu mai puțin de 12 echipaje. În cele din  urmă, frații Bucur au reușit să termine raliul în doar trei planetare, pe locul 4 la clasă și pe locul 23 în clasamentul general.

De asemenea, frații Francesca și Norbert Maior, care au revenit după două etape de Campionat European,  s-au impus în cadrul clasei RC4 și al categoriei 2WD cu al lor Citroen DS3. Chiar dacă au avut parte de o pană pe PS7 – Șanta, cei doi Maior au obținut și locul 4 în clasamentul general, aducând puncte importante echipei Napoca Rally Academy.

Echipajul clujean Alina Pop – Marius Sîncrăianu au surprins din nou cu un parcurs bun la doar a două etapă pe macadam, la bordul unui Peugeot-ul 208 R2. Nu le-au lipsit nici lor momentele fierbinți începând cu lipsa luminii pentru navigator, pe proba de noapte, două ieșiri usoare în decor, în cea de a doua zi și emoții mari date de pompa de benzină, care a început să întrerupă de pe PS6. În aceste condiții, Pop și Sîncrăianu au reușit să termine pe locul 2, atât la RC4, cât și la categoria mașinilor cu două roți motrice, locul 9 la general și un surprinzator loc 5 pe PS7 – Șanta Power Stage.

În cadrul diviziei secunde, Rally 2, Anca Cornea, în dreapta lui Alexandru Cornea, a terminat pe locul 2 la clasa A1 și același loc în clasamentul general, Angela Sautea, în echipaj cu Adrian Tehei, s-a clasat pe locul 3 la clasa A1 și pe 6 la general, iar Sabrina Camarda, pe locul 3 la clasa A3 și pe locul 7 la general.

La primul său raliu, Ioana Trihenea a stat în dreapta experimentatului Dan Magoș, pe Dacia Logan, în cadrul clasei 12, însă echipajul a abandonat pe PS4. Pe lista abandonurilor s-au mai aflat Denisa Resiga, în dreapta lui Emanuel Resiga, precum și Anamaria Gustoi, care l-a secondat pe Ioan Rogoz.

Ana Maria Săliștean, Patricia Grigorescu și Sorina Goia au făcut parte din echipajele forlighter, care au un rol important în securizarea probelor.

Cristina Lazăr s-a aflat pentru prima dată în zona de transmisii live, luând interviuri piloților la final de probă, iar pe Mimi Oros, ca de fiecare dată, am regăsit-o în funcția de secretar șef. De asemenea, 7 femei s-au aflat în zona de conducere a cursei, secretariat, GPS, oficiu calcul și 12 arbitre s-au aflat în punctele de control orar.

Seria raliurilor de macadam va continua la începutul lunii septembrie, când se va desfășura Raliul Iașului.