Ciprian Cherciu, câștigătorul etapei a 3-a (CNVE)- Drobeta Turnu Severin

După o pauză de 8 ani, Constanța reunește cele trei campionate naționale, Îndemânare Auto (CNIA), Super Slalom (CNSS) și Vehicule Electrice (CNVE), în zona plajei Modern (Portul Tomis), etapa a 4-a din sezonul 2023 purtând denumirea de „Seaside Grand Prix”.

De această dată, într-o zonă mult mai atractivă, evenimentul organizat de GT Auto Club Sportiv, sub autoritatea Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), cu sprijinul Primăriei Constanța, va oferi două zile de măiestrie în arta pilotajului, cu piloți începători, dar și experimentați. Vor fi prezenți și juniorii cu vârsta între 8 – 14 (CNIA), 14 – 18 ani (CNSS), pe lângă frumoasele participări feminine, dar și posesorii de mașini electrice (CNVE), toți aceștia adunați într-o luptă strânsă și spectaculoasă pentru cel mai bun timp.

Programat la jumătatea sezonului, 29-30 iulie, „Seaside Grand Prix” va face ca piloții să fie și mai performanți în lupta pentru clasamentul anual, acolo unde fiecare sutime de secundă este importantă, și evident, orice penalizare, pot face diferența în stabilirea erarhiei podiumului, pe grupe, clase și echipe.

Poza de grup după festivitatea de premiere de la etapa a 3-a

Sâmbătă sunt programate antrenamentele libere, în intervalul orar 11:00-20:00, iar duminică, începând cu ora 10:30, se va desfășura antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manșe de concurs, începând cu ora 13:00, ce vor fi transmise online, pe pagina de YouTube a FRAS. Festivitatea de premiere va avea loc, tot duminică, în jurul orei 19:00.

Ca de obicei, câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome, cupe și premii de la Tegee International, vinuri spumante Angelli, iar piloții vor beneficia de service de roți gratuit de la AutoZone-Vianor.

Mulțumim sponsorilor noștri tradiționali: Angelli, AutoZone-Vianor, Tegee Internațional, cât și celor nou veniți: Pambac, Vicron Energy și Darcom Energy.

De asemenea, mulțumim pentru implicare gazdei Primăria Constanța, Jandarmeriei Constanța, Poliției Rutiere și Poliției Locale din Constanța și Inspectoratului General Pentru Situații de Urgență.

Înscrierile, dar și alte informații despre etapa de la Constanța – „Seaside Grand Prix” le regăsiți pe www.gtautoclub.ro.