Jerome France

Campionul absolut al ultimelor sezoane de viteză în coastă, Jérôme France, a încheiat Trofeul Râșnov powered by Pro-X 2026 cu un succes categoric, apropiindu-se la doar un punct de un nou titlu național absolut în Campionatul Național de Viteză în Coastă (CNVC).

După prima zi, cea de sâmbătă, dedicată antrenamentelor și calificărilor, balanța înclina preponderent în favoarea piloților Dominic Marcu și Costel Cășuneanu, care au profitat de avantajul unor automobile cu tracțiune integrală pe un asfalt umed și, pe alocuri, acoperit cu apă. Astfel, sinăianul Dominic Marcu a reușit să-și adjudece ambele urcări de calificare, într-un context influențat și de incidentul lui Alin Oprițescu, care a ieșit în decor cu Volkswagenul Scirocco.

Acel incident a întrerupt desfășurarea normală a manșei și i-a împiedicat pe Costel Cășuneanu și Radu Benea să-și ducă parcursul până la capăt, cei doi preferând apoi o abordare fără riscuri inutile în ultima urcare a zilei. Totuși, ziua începuse favorabil modelelor din Categoria II, rezervată monoposturilor și biposturilor.

Julian Răduță, aflat la volanul modelului Wolf Mistral, a deschis „balul” cu cel mai rapid timp în manșa de recunoașteri. Ulterior, principalul său rival din acest sezon, Jérôme France a dus Nova NP-01 spre primul loc urcare după evoluția din ambele manșe de antrenamente libere cronometrate, reușind inclusiv un 1:48,075 – cel mai bun timp al întregii etape și performanța care i-a adus liderului campionatului titulatura de King of the Hill.

Jerome France

Duminică, în ziua decisivă, competiția  a început aproape identic cu finalul celei precedente: asfalt umed, porțiuni cu apă și emoții maxime pentru liderii clasamentelor. Costel Cășuneanu, aflat în plină luptă pentru Categoria I, s-a impus în prima urcare a zilei, fiind urmat îndeaproape de favoritul Categoriei III, Dominic Marcu. Aproximativ două ore mai târziu însă, asfaltul începea să se usuce, iar raportul de forțe s-a mutat treptat în favoarea sportivilor din Categoria II. Jérôme France l-a învins la diferență minimă pe Julian Răduță în ultima manșă dinaintea celor două urcări de concurs.

Până la startul primei manșe decisive, traseul s-a uscat și mai mult, porțiunile umede rămânând în special în zonele complet umbrite. Tensiunea a crescut în contextul în care diferența dintre uscat și umed a devenit principala necunoscută. Astfel, sportivii au încercat să afle cât mai exact starea traseului și, mai ales, locurile în care trebuiau să tempereze ritmul.

Bătălia pentru victoria absolută s-a dat între protagoniștii Categoriei II, însă până acolo cursa a oferit un prim moment cu impact major asupra campionatului în cadrul turismelor. Plecat în spatele lui Radu Benea, Costel Cășuneanu a fost mai rapid cu aproximativ patru zecimi la intermediar, tocmai pe porțiunea pe care timișoreanul reușea în mod normal să câștige timp. Cu doar câteva sute de metri înainte de sosire însă, Cășuneanu a întâlnit exact una dintre tranzițiile dificile dintre asfalt uscat și umed.

Radu Benea. FOTO. Cătălin Georgescu

O eroare de estimare l-a făcut să se răsucească și să piardă peste 30 de secunde – dar, mai important, să piardă teren semnificativ și în matematica luptei pentru titlu. Radu Benea și-a adjudecat astfel prima urcare de concurs și a avut nevoie doar de un parcurs similar în cea de-a doua pentru a-și consolida poziția de lider. Odată cu startul monoposturilor, atenția s-a mutat însă spre lupta pentru victoria absolută. Emil Ghinea a stabilit primul reper important, cu 1:51,355, în timp ce Julian Răduță a venit la doar 0,14 secunde în urma sa. Jérôme France a avut însă răspunsul pregătit: 1:48,705.

Ultima manșă a ediției s-a consumat fără alte răsturnări majore. Radu Benea și-a încheiat parcursul cu succes și a bifat a patra victorie din acest sezon, Emil Ghinea și-a păstrat avantajul în fața lui Julian Răduță, ale cărui șanse la titlu s-au risipit, iar Jérôme France a închis weekendul cu o nouă victorie și cu un singur punct rămas până la titlul absolut din 2026.

Râșnovul n-a decis campioni, dar a simplificat calculele. Chiar dacă ediția din acest an a Trofeului Râșnov powered by Pro-X nu a încoronat matematic niciun campion, competiția de pe Valea Cetății a trasat câteva linii clare în clasamente: unele calcule s-au simplificat considerabil, în timp ce altele au devenit și mai interesante înaintea ultimelor două etape.

În urma succesului de la Râșnov, Jérôme France se află la un singur punct atât de titlul absolut, cât și de cel al Categoriei II. În Categoria I, Radu Benea a făcut la rândul său un pas uriaș. Pilotul Canova Racing nu mai are nevoie de o victorie în ultimele două etape. Chiar și în scenariul în care Costel Cășuneanu s-ar impune atât la Mediaș, cât și la Trofeul Poiana Brașov Autoklass, timișoreanului i-ar fi suficient un loc secund pentru a-și asigura obiectivul.

De la stânga la dreapta: Emil Ghinea, Jerome France și Julian Răduță

Ultima rundă a sezonului va marca totodată revenirea competiției pe Drumul Poienii, într-o nouă etapă organizată de clubul sportiv Auto Blic Brașov. Și Dominic Marcu își poate permite să privească ceva mai relaxat ultimele două întâlniri. El mai are nevoie de numai patru puncte, chiar și în scenariul în care Bogdan Popescu ar câștiga ambele etape rămase.

Pentru Radu Benea, calculele rămân însă mult mai strânse în Grupa 1. Dacă se elimină cea mai slabă etapă atât din parcursul său, cât și din cel al lui Costel Cășuneanu, diferența dintre cei doi este de doar opt puncte, în favoarea timișoreanului. Mai mult, sistemul de punctaj, influențat inclusiv de numărul de sportivi prezenți la start, poate modifica substanțial calculele finale.

În Grupele 2 și 3, lucrurile sunt și mai complicate, iar pentru un verdict va trebui, cel mai probabil, să se aștepte până în ultima etapă. Punctele bonus acordate în calificările de sâmbătă pot răsturna rapid ordinea, exact așa cum s-a întâmplat la finalul Trofeului Râșnov powered by Pro-X.

Din cauza unor probleme tehnice, Nicolas Benea nu a reușit să aibă un parcurs asemănător celui al tatălui său, Radu, iar Bogdan Toma, câștigătorul Grupei 3 pe Valea Cetății, alături de Bogdan Duma și Paul Rusu, a profitat din plin de situație. În Grupa 4, ecuația este ceva mai simplă. Cu o etapă neefectuată, Iskren Veselinov nu are momentan un rezultat de eliminat, iar acumularea a încă 30 de puncte în ultimele două runde i-ar asigura titlul, indiferent de rezultatele adversarilor săi.

Nici Denis Mihai nu poate răsufla încă ușurat în Grupa 5. Tudor Luca și Darius Vîlsan se mențin în apropierea liderului, iar un calcul cu adevărat relevant va putea fi făcut abia după prima zi a ultimei etape. O situație asemănătoare se regăsește și în Grupa 6, unde Doc Popescu rămâne implicat într-o luptă strânsă, în timp ce Alexandru Krepelka se poate încununa campion al Grupei 7 încă de la următoarea etapă, având nevoie de un singur punct.

În clasamentul Juniorilor, pe Rareș Mădina îl mai despart 22,75 puncte de titlul național. La Debutanți, Marco Leu-Baratto are nevoie de numai 11 puncte în penultima etapă pentru a deveni campion – un succes pe care, fără îndoială, îl va purta și în memoria tatălui său, legendarul Mihai Leu.

Trofeul Râșnov powered by Pro-X a închis astfel un weekend în care vremea, alegerea pneurilor, fiecare zonă umedă și fiecare zecime de secundă au avut un cuvânt de spus. N-a oferit încă titluri matematice, dar a pregătit terenul pentru un final de sezon în care, pentru unii, întrebarea nu mai este dacă, ci când.

Trofeul Râșnov powered by Pro-X este un eveniment organizat de Asociația Club Sportiv Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și Agenției Naționale pentru Sport. De asemenea, evenimentul se desfășoară cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al orașului Râșnov. Partener principal: PRO-X – Cosmetică și Întreținere Auto. Partener de mobilitate: AUTOKLASS ROMÂNIA – dealer autorizat Mercedes-Benz, Audi, Volkswagen, XPENG, Honda.

Parteneri: ZIZIN, Romstal, TELL Security Systems, TURBOCAR, A24 Assistance, Team First Software & Consulting, Moto24.ro, Holoss, PrintINK, TehnoSting, Cyclon Motorsport, Silnef Security. Parteneri media: Rock FM, Autorally.ro, Zile și Nopți, Sunete, BizBrașov, brasovstiri.ro, newsbv.ro, Radio România Brașov FM, Media Construct.

Evenimentul se desfășoară în conformitate cu avizele emise de autoritățile publice, având sprijinul nemijlocit al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Țara Bârsei” Brașov, Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Biroul Rurier, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov și Poliția Locală a orașului Râșnov.

Fotografii realizate de Flavius Croitoriu și Szabo Attila