După un debut de sezon dificil, afectat de pandemia globală, Campionatului Național de Viteză în Coastă Total își intră treptat în drepturi, numărul de concurenți crescând de la etapă la etapă. Dacă la Cheile Grădiștei și la Reșița au luat startul 57, respectiv 69 de piloți, lista de înscrieri pentru cea de-a treia etapă, Trofeul Râșnov powered by Total, cuprinde nu mai puțin de 88 de nume, anunță Auto Blic printr-un comunicat.
Runda de viteză în coastă de pe Valea Cetății, zona de la ieșirea din Râșnov spre stațiunea montană Poiana Brașov, a fost întotdeauna foarte populară, atrăgând un număr mare de participanți. Chiar dacă acest an a afectat atât bugetele cât și programul concurenților, se pare că măcar din punct de vedere al motorsportului lucrurile evoluează înspre bine, 88 de mașini de concurs urmând să ia startul la Trofeul Râșnov powered by Total.
Învingător în primele două etape, Emil Nestor (Normal M20FC) vine la Râșnov din postura de lider detașat al clasamentului. Din păcate pentru spectacolul automobilistic, nu se vor afla la startul din acest weekend doi dintre piloții cu șanse mari la primul loc. Lucien Hora, campionul național en-titre al categoriei II, care a absentat și în celelalte două etape din 2020, și Simone Tempestini, care a dovedit că poate fi foarte rapid în prototipul Radical.
Din cauza carantinarii pentru o perioada de 14 zile impuse de guvernul italian pentru oricine intră din România în Italia, echipa de mecanici care trebuia să vină cu mașina închiriată de Simone Tempestini nu a putut face deplasarea. Astfel, campionul național de raliuri nu se va afla la start. “Ne vedem nevoiți să renunțăm la participarea noastră la Trofeul Râșnov. Mulțumim partenerilor italieni, care au încercat totul ca să reusesaca să ne aducă mașina” a declarat managerul Napoca Rally Academy, Marco Tempestini.
Lista completă de înscrieri este disponibilă aici.
Nestor nu va duce însă lipsă de concurență. Alte prototipuri ale clasei CN/E2-SC vor fi pilotate de Silviu Dumitrescu (Osella PA 2000 Evo), Emil Ghinea (Norma M20 F), Dani Oțil (Radical SR4) și Octavian Ciovică (Radical SR8). Categoria I propune o luptă la vârf pe cinste, liderul Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge Evo) încercând să câștige în fața urmaritorilor săi, Alex Mirea (BMW M2 CS) și Alin Luca (Porsche 911 GT3 Cup).
Deși urmărea să participe în restul etapelor de viteză în coastă din acest an, Dan Gîrtofan a fost nevoit să își reconsidere programul. „În urmă condensării calendarelor competiționale de coasta și raliu, intervalul scurt rămas pentru a trece mașina pe varianta de macadam pentru Raliul Sibiului m-a făcut să aleag să pregătesc mașina în condiiti optime pentru macadam. Sper să revin la etapele de coastă din finalul sezonului” a declarat Dan Gîrtofan.
Trofeul Râșnov powered by Total va debuta vineri, 31 iulie 2020, având programate în prima parte a zilei trei sesiuni de recunoaștere, urmate de două runde de antrenamente cronometrate. Antrenamentele se vor desfășura începând cu orele 14:45, respectiv 16:45, iar rezultatele lor vor stabili ordinea de start din concursul de a doua zi. Sâmbătă, 1 august 2020, după încă două urcări de recunoaștere, vor avea loc mansele de concurs, cu startul programat la orele 13:00, respectiv 15:00.
În conformitate cu Ordinul Comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății privind competițiile sportive în aer liber, la etapa Trofeul Râșnov powered by TOTAL, prezența spectatorilor este restricționată. Pentru a „îndulcii amărăciunea” fanilor de motosport vis a vis de restictiile naționale și internațional privind prezența lor la competiile auto, organizatorii și sportivii sprijiniți de Federația Română de Automobilism Sportiv, pun la dispoziție transmisia LIVE a manselor din ziua de concurs (sâmbătă, 1 august). Transmisiile pot fi urmărite pe paginile de Facebook ale organizatorilor și FRAS. Organizatorii apreciază înțelegerea fanilor față de această situație și îi așteaptă cu drag la următoarele etape.
Traficul rutier va fi restricționat pe DN1E, sectorul km17 (Poiana Brașov) – km22 (Râșnov) in zilele de evenimentului:
– vineri, 31 iulie 2020 – în intervalul orar 08:30 – 18:30
– sâmbătă, 01 august 2020 – în intervalul orar 08:30 – 17:30
Trofeul Râșnov powered by Total este susținut de partenerul traditinal al Auto Blic, compania Total România, în calitate de partener principal.
Parteneri oficiali: OMNIASIG, PRO-X , Crama Gîrboiu, Konvekta, Tell Security Sistems.
Parteneri: Cyclon Motorsport, ZIZIN, Auto Chelu , Apel ONE Med , Silnef Security.
Trofeul Râșnov powered by Total este un eveniment susținut de Primăria Orașului Râșnov.
Trofeul Râșnov powered by Total este organizat de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Brigăzii Mobile de Jandarmerie Brașov.
Parteneri media: Rock FM, BizBrasov.ro, Zile și Nopți, Radio România Brașov, NewsBv.ro, RTT, MotorsportNews, Autorally.ro.