Întrunită de urgență în urma evenimentului tragic petrecut duminică, în cadrul Promo Speed Challenge de la Brașov, Comisia FRAS care va analiza faptele care au dus la decesul unui spectator, a demarat audierile și adunarea probelor necesare.
De asemenea, președintele Federației, șeful Comisiei de Securitate și directorul sportiv al Federației s-au deplasat la Brașov pentru discuții cu organizatorii și cu autorități locale. Pe lângă investigația situației mai sus amintite, aceștia vor verifica din nou și măsurile de securitate impuse competiției din weekendul următor, Trofeul Râșnov.
Pe de altă parte, Secretarul General FRAS a convocat de urgență Consiliul Federal, care se va întruni marți, în cadrul unei ședințe extraordinare, pentru a discuta următoarele:
– suspendarea Permiselor de Organizare acordate tuturor evenimentelor restricționate organizate sub autoritatea FRAS până la primirea unui raport al Comisiei care investighează accidentul de la Brașov și, după caz, revizuirea Planurilor de Securitate.
– implementarea unor măsuri suplimentare de siguranță pentru spectatori, începând de la prima etapă din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă – Trofeul Râșnov.
– analizarea unui prim raport al Comisiei de investigare a accidentului
Reamintim tuturor membrilor și simpatizanților motorsportului că acesta este periculos și respectarea regulilor de securitate este esențială pentru fiecare dintre noi, indiferent din ce postură ne aflăm la o competiție.