Sezonul 2018-2019 al Promo Rally TOTAL powered by SDS – SAFE | driving school a debutat duminică, 30 Septembrie, la Prejmer Circuit, unde 62 de concurenți și-au testat abilitățile și limitele mașinilor pe care le conduc, însoțiți de un public numeros, care a venit să îi susțină.

Organizatorii se declară pe deplin mulțumiți de desfășurarea și impactul primei etape din sezon, prima dintr-un nou format. Etapa de debut a Promo Rally TOTAL powered by SDS – SAFE | driving school a reunit numeroși pasionați ai sportului cu motor, sosiți din toate colțurile țării, fie ei concurenți, spectatori, sau figuri cunoscute ale sportului cu motor din România.

Piloții brașoveni Manu Mihalache și Robert Barabaș au fost ambasadorii primei etape din noul campionat, rol menit să îi susțină pe participanți prin sfaturi privind primii pași în motorsport. Concurenții au avut la dispoziție o manșă de recunoașteri, una de antrenament, pentru familiarizarea cu traseul amenajat pe circuitul de la Prejmer și două manșe de concurs, pentru a obține o clasare cât mai bună în clasamentele întrecerii.

Cel mai rapid pilot al zilei, cu o evoluție spectaculoasă, dar eficientă în egală măsură, a fost licențiatul Claudiu Popa, brașoveanul care activează ca navigator în întrecerile de raliu. El a împărțit mașina, un prototip cu șasiu tubular și mecanică de Mazda MX-5, cu Karoly Kovacs, cel care a fost cel mai rapid nelicențiat, câștigând clasa 3 în fața sibianului Emil Bratu, aflat la comenzile unui frumos BMW E30 cu propulsor de 3000 cmc și a brașoveanului Silviu Spulber, care a alergat cu un Renault Megane RS.

Kovacs și Bratu au dominat și clasamentul mașinilor cu punte motoare spate, unde podiumul a fost completat de Andi Măraru (BMW 320i E36). Clasa mașinilor cu punte motoare față, unde s-au încadrat majoritatea automobilelor prezente, a fost câștigată de Silviu Spulber, urmat de Bogdan Dumitrache (Citroen C2 VTS) și Csaba Besenyei (Honda CRX), cei mai rapizi piloți ai clasei 2. Adrian Manta (Citroen C2 VTS) a completat podiumul clasei 2, în timp ce Viorel Lambrino (Suzuki Swift Sport) a dominat categoric clasa 1, unde a strâns în cele două manșe un avans de 20 de secunde față de următorii doi clasați, Ștefan Pomorac (Mitsubishi Colt) și Rareș Coman (Hyundai i20).

Întrecerea echipelor, în care au luat startul 5 echipe, a văzut o victorie clară pentru râșnovenii de la Rosenau Racing Team, care i-au devansat pe cei de la Car Community Sfântu Gheorghe și pe brașovenii de la Ice Team.

Clasamentele oficiale sunt disponibile aici.

Următoarea etapă din campionat se va desfășura pe un circuit stradal din localitatea Prejmer, în 20-21 Octombrie. Organizatorii promit noi surprize pentru această etapă, alături de Primăria Prejmer și prognozează un număr important de spectatori prezenți.

Promo Rally TOTAL powered by SDS este susținut de partenerii principali TOTAL România și SDS – SAFE | driving school și organizat de clubul ACS Auto Blic sub egida FRAS, MTS, AJAS Brașov.

Promo Rally TOTAL powered by SDS este organizat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, al Primăriei și Consiliului Local Brașov, al Primăriei și Consiliului Local Prejmer, al Primăriei și Consiliului Local Hărman.

Parteneri: Pro-X, Cyclon Motorsport, Țiriac Auto, Telekom, Konvekta, Infinity Trophy, Ice Team, alternatoaredemaroare.ro, Kronstadt R.A., Apel One Med, Time is Coffee, Prejmer Circuit, Hotel Aro Palace, Ana Hotels, Studio C, Limitless, Racing Sim, Parc Aventura, Tehnosting, Angelli, Dentexpert Magic, Agenția Century.

Parteneri media: Radio Brașov, Newsbv.ro, Zile și Nopți, autorally.ro.