Întrunit în şedinţă în data de 19 aprilie, Biroul Executiv FRAS a decis următoarele:

– aprobă afilierea provizorie a structurii Asociația Club Sportiv Motorsport Sibiu.

– ia act și aprobă schimbarea denumirii structurii Club Sportiv Vidi Rally Team în Asociația Club Sportiv Vidi Top Sport.

– aprobă formarea unei echipe de lucru din a cărei componență vor face parte oficiali FRAS, care împreună cu organizatorii de competiții vor identifica și verifica în prealabil zonele cu risc mare de accidente de pe traseele de concurs pentru o mai bună securizare a respectivelor zone.

– aprobă achiziționarea a încă 20 de sisteme GPS de concurs pentru o mai bună monitorizare a echipajelor participante în cadrul Campionatului Național de Raliuri Betano.

– ia act de faptul că ACS Motorhome Napoca Rally Team, clubul interesat să organizeze etapa de raliu care să înlocuiască Raliul Munteniei, nu a îndeplinit cerințele menționate în acest sens. În aceste condiții, calendarul competițional al Campionatului Național de Raliuri Betano rămâne cu etapele și coeficienții stabiliți inițial.

 

Biroul Executiv FRAS

Norris Măgeanu – președinte

Danny Ungur – vicepreședinte

Cătălin Nicolaescu – vicepreședinte

Ioan Badiu – director sportiv

Cristian Notaru – secretar general

Cristina Catrina – director economic

Bogdan Filcea – jurist FRAS