Întrunit în şedinţă în data de 13 august, Biroul Executiv FRAS a decis următoarele:
– aprobă, la solicitarea Comisiei Naționale de Drag Racing, modificarea datei de desfășurare a etapei a 3-a din cadrul Campionatului Național de Drag Racing, programată inițial în perioada 7-8 septembrie, la Arad, evenimentul urmând să aibă loc în perioada 31 august – 1 septembrie, în același loc.
– aprobă, la solicitarea Comisiei de Vehicule Electrice și Energii Alternative, schimbarea locului de desfășurare a etapei a 4-a, programată în perioada 17-18 august în București, pe circuitul stradal dintre Calea Victoriei și Piața George Enescu, evenimentul urmând să se desfășoare la aceeași dată pe Circuitul ATA din Crevedia.
– aprobă, la solicitarea Comisiei Naționale de Automobile Istorice de Competiție, amânarea etapei a 4-a din cadrul Campionatului Național de Vehicule Istorice pe Circuit, programată iniţial la data de 17 august, pe Circuitul Motorpark România din Adâncata. De asemenea, etapa a 5-a, programată iniţial în perioada 14-15.09.2024, a fost reprogramată la data de 22.09.2024, pe circuitul MotorPark România.
Biroul Executiv FRAS
Norris Măgeanu – președinte
Ioan Badiu – vicepreședinte
Cătălin Nicolaescu – vicepreședinte
Bogdan Constantinescu – vicepreședinte
Edwin Keleti – director sportiv
Cristian Notaru – secretar general
Cristina Catrina – director economic
Bogdan Filcea – jurist FRAS