Întrunit în şedinţă în data de 18 iunie, Biroul Executiv FRAS a decis următoarele:

– aprobă afilierea provizorie a următoarelor structuri: Asociația Club Sportiv Risk Racing București, Asociația Fun & Sports București, Asociația Club Sportiv APEX Mirea Motorsport Ilfov. Trimite decizia spre ratificare Consiliului Federal.

– aprobă calendarele competiționale 2020 și regulamentele cadru pentru următoarele discipline sportive: Slalom Paralel, Rally Cross, Rally Raid, Super Slalom, Karting Electric, Time Attack, Off Road, Autoslalom, Drag Racing, Klausenburg Retro, Viteză în Coastă 2, Vehicule Istorice, Women Rally, Super Rally.

– aprobă semnarea contractului cu compania TOTAL România SA privind sponsorizarea Campionatului Național de Viteză în Coastă.

– aprobă ca înaintea etapelor din cadrul campionatelor naționale, cupe și/sau evenimente restricționate, toți organizatorii de competiții să comunice spre avizare Comisiei Centrale a Arbitrilor lista arbitrilor delegați și dispozitivul de conducere al cursei. Acest document avizat de către CCA va fi atașat obligatoriu și la dosarul cursei, în caz contrar rezultatele nu vor fi validate de Comisia de Competiții.

– aprobă ca imediat după încheierea fiecărei etape de campionat național, secretariatul competiției sau organizatorul, după caz, să trimită dosarul cursei în format electronic pe adresa licente@fras.ro, în vederea validării rezultatelor de către Comisia de Competiții. Termenul limită de trimitere a dosarelor este prima zi de luni după eveniment, ora 14.00. Dosarul cursei trebuie să conțină obligatoriu clasamentul la zi al campionatului respectiv.

– validează completarea Comisiei Naționale de Circuit cu doi noi membri, în persoana domnilor Mihai Fira și Alexandru Stariradov.

– validează introducerea în cadrul Campionatului Național de Raliuri Betano 2020 a Cupei Monomarcă ”Swift Cup”, destinată automobilelor Suzuki Swift Sport tip NZ (2011-2017), conform fișei de omologare națională emisă de FRAS nr N-1303.

Biroul Executiv FRAS

Norris Măgeanu – președinte
Danny Ungur – vicepreședinte
Cătălin Nicolaescu – vicepreședinte
Ioan Badiu – director sportiv
Cristian Notaru – secretar general