Andrei Dună (stânga) și Luca Savu (dreapta)

Etapa a 4-a din Campionatul Francez de Formula 4 s-a desfășurat în weekend-ul 3-4 iunie, pe legendarul circuit de Formula 1, Spa-Francorchamps (Belgia), unde Andrei Dună a reușit să obțină primele puncte ale sezonului.

Cu o lungime de 7.004 km, cu diferențe de nivel semnificative și 20 de viraje și diferențe de nivel semnificativ, renumitul circuit belgian i-a oferit lui Andrei Dună ocazia obținerii primelor sale puncte din campionat.

Cea mai bună clasare a sportivului de 16 ani a fost locul 9, în cursa a 3-a, dintr-un total de 26 de participanți, în vreme ce în prima cursă a obținut locul 21, iar în cea de-a doua, locul 12.

Rezultatul îi oferă pilotului argeșean convingerea că experiența acumulată, munca depusă constant și seriozitatea îl vor motiva să își depășească aceste rezultate pentru a ajunge acolo unde și-a stabilit obiectivul.

„A fost un weekend în care m-am simțit foarte bine, atât pe circuit, cât și în afara lui. Cu toate că am sperat la un loc mai bun în calificări, după ziua de teste, în cursă am reușit să îmi arăt ritmul adevărat. Astfel, locul 9 nu a fost întâmplător și sper să nu fie acesta cel mai bun loc din acest sezon”, a declarat Andrei Dună.

22 de poziții câștigate de Luca Savu

Numeroase evenimente apărute pe pistă și în afara ei – apariția Safety-Car-ului sau a steagurilor galbene și roșii – au afectat în permanenṭă antrenamentele, calificările și cele 3 curse de la Spa.

În aceste condiții, cel de-al doilea pilot român care participă în Formula 4, Luca Savu (15 ani), a întâmpinat probleme tehnice și a fost nevoit să ia startul de pe ultimele poziții în fiecare cursă.

Totuși, Luca a reușit să urce 10 locuri în prima cursă, încheind pe 16, cursa secundă a terminat-o pe 21,  în timp ce finalul ultimei runde l-a găsit pe poziția 18, la o distanță semnificativă de Top 10.

Până la finalul sezonului au mai rămas de disputat 3 etape din acest campionat, în care Luca Savu speră să rezolve deficiențele tehnice pentru a putea să-și pună în valoare talentul dovedit până acum.

Luca Savu

Următoarea etapă, cu numărul 5, se va desfășura în Italia, pe circuitul de la Misano, în perioada 14-16 iulie.

FRAS îi felicită pe cei doi juniori români pentru prestația de la Spa-Francorchamps și le dorește mult succes în continuare!