Gala Campionilor FRAS 2024, organizată sâmbătă, 30 noiembrie, în Aula Magna a Universității Politehnica București, i-a strâns laolaltă pe laureaţii sezonului competițional și pe membrii comunității din motorsportul românesc.
La evenimentul organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) au fost prezenți peste 500 de sportivi, alături de invitații lor. Astfel, 1.000 de persoane i-au susținut și aplaudat pe cei mai buni piloți și copiloți din automobilismul sportiv românesc.
La aproximativ o oră după sosirea invitaților, la 15:30 a început și transmisiunea în direct pe canalul de You Tube al FRAS. La fel cum s-a întâmplat și anul trecut, și la această ediție a Galei Campionilor FRAS 2024 au fost prezente mai multe personalități, printre care senatorul Bogdan Constantin Matei, fost ministru al Tineretului și Sportului, Inspectorul General al Jandarmeriei Române, Generalul de brigadă Alin-Ionel Mastan, Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Generalul Dan-Paul Iamandi, președintele ACSI Nazionale, Antonio Viti, președintele ACSI Motorsport, Sauro Banetta, sau artistul Ovidiu Lipan Țăndărică.
”Fiecare parte din mine vibrează și vă mulțumește fiecăruia pentru că suntem aici, pentru că fiecare dintre voi, într-un fel sau altul, ați făcut posibil acest lucru. De la fiecare arbitru care a înghițit foarte mult praf, de la organizatorii care au făcut eforturi extraordinare pentru a organiza competiții, de la toți colegii mei din cadrul conducerii Federației, președinții diferitelor comisii din cadrul Federației până la dumneavoastră, la sportivi, fără de care toate aceste momente înălțătoare nu ar exista”, a precizat președintele FRAS, Norris Măgeanu, în deschiderea evenimentului care s-a întins pe durata a 8 ore.
”Așadar, sunt în al 10-lea an în care vin în fața dumneavoastră și vă spun că suntem o familie extraordinară și nu este doar ceea ce simt, ci ceea ce se regăsește în cifre, în câți campioni avem, în câți campioni europeni sau mondiali avem, în numărul de juniori care încep să facă primul pas în cadrul federației noastre. Sunt extrem de multe lucruri care arată că FRAS crește de la un la altul și, vă repet, fiecare lucru care înseamnă un pas înainte – vreau să țineți minte în fiecare moment în care faceți asta – se datorează fiecăruia dintre dumneavoastră”, și-a continuat discursul Norris Măgeanu.
Soprana Paula Crișan a intonat imnul de stat al României, într-o atmosferă solemnă și încărcată cu multă emoție. Pe lângă decernarea trofeelor sportivilor din fiecare disciplină, în cadrul Galei Campionilor FRAS 2024 au existat mai multe secțiuni de premii speciale. Una dintre acestea a fost rezervată acordării titlului de Maestru al Sportului următorilor: Constantin Ciufrilă, Bogdan Constantinescu, Claudiu David, Mihai Stanciu, Mihai Sandu și Vasile Gentoiu. De asemenea, Simone Tempestini a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului.
Cifrele Galei Campionilor FRAS 2024:
– 1.000 de invitați
– 1.050 de trofee acordate
– 40 de spremii speciale
– 6 titluri de Maestru al Sportului
– 1 titlu de Maestru Emerit al Sportului
FRAS mulțumește tuturor invitaților, oficialilor și sportivilor pentru prezență, precum și partenerilor care au contribuit la organizarea acestui eveniment grandios, în fapt, cea mai mare festivitate de premiere la nivelul unei federații sportive din România.
Gala Campionilor FRAS 2024 a fost organizată cu sprijinul următorilor parteneri și sponsori: Cricova, Alchemico, Borsec, UniCredit Leasing, Danove Auto, Zimbria, Radic Star, Automobile Bavaria, Omniasig, Generali, Trust Brokers, Betano, Adam Solution, Time is Coffee, P1, A24 Assistence, Peak, Trends by Adina Buzatu, Cofetăria Claus, Gheață la mal, United Media, Kiss FM, IGSU, Registrul Auto Român, Agenția Națională pentru Sport și Universitatea Politehnica București.
Le mulțumim tuturor pentru susținerea motorsportului românesc!