
Un total de 36 de prezențe feminine se vor înregistra pe 30 noiembrie, la Timișoara, pe podiumurile de la Gala Campionilor Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) pentru sezonul 2019. Este un record absolut, cu aproape 150% mai mult decât la ediția anterioară.
De-a lungul anului 2019, peste 160 de doamne și domnișoare au luat startul în campionatele naționale organizate sub egida FRAS. Numărul a crescut considerabil datorită lansării Campionatului Național Women Rally inițiat de Laura Savu, care a bifat un trei etape, la Alba Iulia, Timișoara și Cluj Napoca, adunând un total de 111 doamne și domnișoare. Gala Campionilor FRAS 2019 va avea 30 de femei pe podium, cu 36 de prezențe totale.
FRAS a anunțat pe 8 martie 2019 crearea Comisiei Naționale pentru Femei, iar prima președintă este Mirela Bucovicean. Pilot și copilot, Mirela Bucovicean a luat startul anul acesta la Rallye Monte-Carlo Historique, iar pe 30 noiembrie, la Timișoara, va fi prezentă la Gala Campionilor pentru a fi alături de colegele ei.
Pe locul secund în topul aparițiilor se numără Campionatul Național de Raliuri Dunlop, care a avut 25 de femei care au fost la linia de start. Dintre acestea, 10 au reușit să încheie pe podium la finalul sezonului.

Francesca Maior, copilot pentru fratele ei Norbert Maior, va urca de trei ori pe podium la Gala Campionilor, de două ori pe primul loc, devenind campioană la Juniori și Clasa RC5, iar o dată pe locul 3, la Două Roți Motrice. O colegă de la Napoca Rally Academy, Alina Bianca Pop a devenit campioană atât la Două Roți Motrice, cât și la RC4, din postura de copilot pentru Mihnea Mureșan.

Fiica legendarului Ludovic Balint, de 7 ori campion național absolut de raliuri, și a Gabrielei Stroescu de Reu, prima femeie campioană națională absolută la raliuri din istorie, Mihaela Balint și-a asigurat în acest an primul titlu de campioană din carieră. Copilot, la fel ca mama ei, Mihaela a devenit campioană la Debutanți în acest sezon, aflându-se în dreapta lui Andrei Georgescu în patru din cele 7 etape din 2019.

De altfel, într-un total de 8 campionate naționale sunt prezențe feminine pe podiumurile finale, aici incluzând și Campionatul Național de Off Road, care se va încheia la finalul acestei săptămâni, dar acolo unde Oana Tarcea și Magda Danciu sunt deja sigure de un loc în Top 3 chiar la două clase. Oana Tarcea este aproape campioană în clasamentul piloților de la Standard A Trophy și e pe 3 la Trial, în timp ce copilotul Magda Danciu este pe 3 la Standard C, atât la Trial, cât și la Trophy.

Față de anul trecut, vor mai fi din nou aplaudate la Gala Campionilor un total de patru doamne și domnișoare. Pe lângă Alina Bianca Pop, din nou dublă campioană, la fel ca anul trecut, Delia Năstase va urca și ea pe prima treaptă a podiumului, tot la Clasa N11, tot din postura de copilot al soțului ei Bogdan Năstase. După un sezon trecut cu un loc 2 și un loc 3, Ionela Dana Covalschi a reușit să câștige în acest an titlul la Autoslalom, în cadrul Clasei 4, și e vicecampioană la Autoslalom, la Clasa 5. Acestora li se adaugă Mihaela Balint, vicecampioană anul trecut la Rally 2 și campioană în acest sezon la Debutanți în CNRD.
Dacă anul trecut, un număr de 3 titluri au ajuns la prezențele feminine, două pentru Alina Bianca Pop, și unul Raluca Bădan, copilot la Rally Raid, în acest sezon, sunt nu mai puțin de 8, dintre care 6 la raliuri. Nu sunt luate în calcul clasamentele finale din Campionatul Național Women Rally, exclusiv feminine.

Clasamentele provizorii din campionatele naționale organizate sub egida FRAS sunt disponibile aici.