Sportivii care doresc să participe la prima etapă din cadrul Campionatului Național de Karting Dunlop 2018, care se va desfășura în zilele de 28-29 aprilie, pe circuitul Amckart București, sunt rugați să trimită cererile de licențiere până cel târziu joi, ora 18.00, pe adresa licente@fras.ro.

Piloții care vor depăși acest termen nu vor mai putea fi licențiați pentru prima etapă.

Cei care au trimis deja cererile de licență sunt rugați să facă dovada plății la adresa menționată mai sus, după emiterea facturii, și să trimită cererile de înscriere la prima etapă pe adresa cristian.notaru@fras.ro, până cel mai târziu vineri, ora 18.00.

În caz contrar, se vor putea înscrie și în ziua de sâmbătă, la fața locului, dar cu o penalizare de 30% din taxa inițială.

Vă reamintim că taxa de înscriere pentru toate clasele este de 50 de euro (curs BNR) și, la această primă etapă a CNKD 2018, se va achita cash și cu cardul exclusiv în momentul sosirii la circuitul Amckart București.

Detalii despre regulamentul particular și fișele de înscriere aici.

Vă mulțumim!
Secretariatul FRAS