Echipajul format din pilotul Cristiana Oprea și copilotul Cornel Șocariciu a reprezentat cu cinste România la Rally Sliven, etapa Trofeului Balcanic, care a avut loc în Bulgaria în acest weekend.
Cei doi sportivi români au terminat pe locul 5 în clasamentul ERT2, un rezultat excelent pentru prima lor participare în cadrul lotului național de juniori la raliuri susținut de Ministerul Tineretului și Sportului prin Federația Română de Automobilism Sportiv.
Rally Sliven 2021 a fost primul raliu al Cristianei după 11 luni de pauză, în timp ce Cornel a revenit în rolul de navigator după aproape doi ani de absență.
Concursul s-a desfășurat vineri și sâmbătă pe drumurile din munții Stara Planina, o regiune consacrată pentru probele speciale lungi, tehnice, dure și pline de capcane.
Vremea capricioasă cu ploi abundente a bifat câteva abandonuri și a îngreunat și mai mult munca concurenților, dar echipajul românesc a făcut față provocărilor și a trecut linia de finish la bordul Peugeot-ului 208 R2 de clasă RC4. În plus, Cristiana și Cornel au profitat din plin de cei 169 de kilometri de probe speciale pentru a se recalibra ca echipaj și pentru a se acomoda cu noua mașină de raliu.
“Sunt foarte fericită de evoluția noastră din acest weekend. A fost cel mai intens Rally Sliven de până acum: probele din pădure sunt dure, asfaltul este rupt și marcarea capcanelor în dictare, încă de la recunoașteri, este esențială. Am avut desigur avantajul celorlalte două participări, din 2018 și 2019, dar anul acesta totul a fost îngreunat de ploaie. Înainte de proba regină, de 30 de kilometri, am schimbat toate cele patru roți, având la noi două rezerve în caz de ploaie. Sunt lucruri noi față de Dacia Sandero, viteza cu Peugeot-ul este mult mai mare, dar manevrabilitatea este infinit mai bună. Este doar începutul, mai avem mult de învățat și de progresat, dar acest Top 5 ne demonstrează că suntem pe calea cea bună.” a declarat pilotul Cristiana Oprea.
Cristiana Oprea este susținută în 2021 de UniCredit Leasing, Michelin, Textar și Pierre Zéro. Parteneri tehnici sunt Walero Motorsport UK, FastR și APR Competition, iar parteneri media sunt Autocritica.ro, ProFM și AutoBild România. În plus, toate noutățile vor fi comunicate și pe cristianaoprea.ro, instagram @crissoprea și pe pagina de facebook @Cristiana Oprea.