Motorsportul românesc l-a pierdut în această dimineață pe Marin Dumitrescu, legendarul pilot român, la 3 luni de la împlinirea vârstei de 102 ani.
Considerat unul dintre cei mai buni piloți pe care i-a dat România, Marin Dumitrescu a pus umărul la cucerirea primelor trofee din istoria automobilismului românesc, trecându-și în palmares peste 30 de tituluri de campion. De asemenea, Marin Dumitrescu a construit automobile de curse, a format echipe de raliu şi a influenţat destine de campioni, precum Ştefan Vasile, Titi Aur sau Claudiu David.
Ca urmare a participării sale la toate concursurile automobilistice organizate în Sinaia, orașul în care, în 1950, a realizat cea mai mare victorie din carieră, la cursa de Coastă, Marin Dumitrescu a fost numit, în 2011, Cetățean de Onoare al orașului Sinaia, apoi a primit din partea președintelui României, Traian Băsescu, distincția Ordinului Național “Serviciul Credincios” în grad de “Cavaler”. De asemenea, în 2012 a fost declarat oficial și Maestru al Sportului de către Ministerul Tineretului și Sportului.
În acest an, FRAS și Romfilatelia au realizat un întreg poştal cu timbru marcă fixă „Piloți de Legendă”, în semn de respect şi preţuire faţă de legendarul sportiv român.
Pe lângă performanțele ca sportiv, Marin Dumitrescu a fost și fondator a două cluburi, Unirea Tricolor și Politehnica București. Totodată, a scris două cărți, una autobiografică „Un sfert de veac la volanul bolizilor” (1978) și Automobilismul Sportiv Românesc (2010). Totodată, în 2017 a fost lansat un documentar despre viața sa, numit „Cursa vieții mele”.
În urma lui Marin Dumitrescu rămân doi baieți, Silviu și Andrei, ambii piloți activi în Campionatul Național de Viteză în Coastă. Silviu, revenit în 2018, în competiție, are în palmares un titlu de vicecampion național absolut, în timp ce Andrei, la fix 50 de ani de când bunicul său devenea primul campion, a cucerit la finele sezonului 2018 titlul de campion național absolut.
Înmormântarea va avea loc joi, 29 aprilie, ora 13, la cimitirul Străulești 2, șoseaua Odăii 471, Mogoșoaia.
Federația Română de Automobilism Sportiv transmite condoleanțe familiei și celor apropiați.
Dumnezeul să-l odihnească!