Emil Ghinea. Credit foto: facebook.com/memorialulwernerhirschvogel

Interes crescut pentru Memorialul Werner Hirschvogel (Reșița), etapa 4 din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă HotSpins Racing 2025, la care și-au anunțat prezența 74 de piloți, conform listei de înscriere publicată marți după-amiaza. Programată între 5 și 6 iulie, runda se va desfășura pe Valea Domanului, cel mai frumos, tehnic și spectaculos traseu de viteză în coastă.

Transport asigurat pentru spectatori

Etapa reșițeană de viteză în coastă a ajuns la ediția cu numărul 43 și îi va avea la start pe unii dintre cei mai rapizi sportivi ai acestei discipline. Va fi o etapă în care organizatorii îi vor aduce un pios omagiu lui Werner Hirschvogel, considerat întemeietorul vitezei în coastă. Pentru acest eveniment, fanii automobilismului sportiv românesc au fost informați că FRAS a încheiat un parteneriat de mobilitate cu PEJ COMPANY. Astfel, două microbuze moderne vor transporta (tur – retur) spectatorii ce doresc să fie prezenți pe marginea traseelor pregătite pentru Memorialul Werner Hirschvogel. Fan-busurile vor urca și vor coborî în fiecare pauză dintre manșe. Mai multe informații despre acest parteneriat sunt disponibile AICI.

Werner Hirschvogel. Credit foto: Aurel Săndulescu

Pregătiri speciale pentru etapa reșițeană

În plus, organizatorii au pregătit un sistem modern de sonorizare și două ecrane led, unul amplasat în parcul de service, altul pe traseu, în zona unde vor sta majoritatea spectatorilor. Totodată, transmisiunea LIVE a etapei de la Reșița va fi făcută de una dintre cele mai performante firme de profil din țară.

Vineri, 4 iulie, sunt programate verificările tehnice inițiale, între orele 11:00 și 17:00. Verificările administrative se vor desfășura între orele 17:00 și 19:00, iar prezentarea oficială a concurenților a fost rezervată pentru finalul zilei, la ora 19:30. La stadionul Mircea Chivu din Reșița va fi organizat parcul tehnic al automobilelor de concurs și ceremoniile festive de start și final. Programul complet al acestei este disponibil AICI.

Credit foto: facebook.com/memorialulwernerhirschvogel

Programul restricțiilor de circulație

Memorialul Werner Hirschvogel este cofinanțat de Primăria și Consiliul Local al municipiului Reșița. Mulțumiri Agenției Naționale pentru Sport și partenerilor CAON.Ro, Caras online, Reper24, Banat TV, Radio Resita, Autorally.ro. În contextul organizării acestei competiții, pe DN 58 vor fi restricții de circulație sâmbătă și duminică, de la ieșirea din Reșița (Lidl, Str. Toamnei) până la intrarea în Carașova. Programul restricțiilor de circulație: sâmbătă, 5 iulie 2025 – 08:30- 18:30, fără deschidere temporară, doar în situații excepționale de urgență; duminică, 6 iulie 2025 – 08:30 – 17:30, fără deschidere temporară, doar în situații excepționale de urgență. Ruta ocolitoare va fi Reșița – Lupac – intersecția DJ 581 cu DJ 581A – Carașova.