Etapa a 3-a din cadrul Campionatului Național de Off Road, desfășurată în munții din comuna gorjeană Runcu, a adunat un număr de 63 echipaje pentru cele 6 clase competiționale, trei dintre acestea având aceiași câștigători ca la etapa din 2020.

Sub organizarea clubului X3M Valcea, desfășurarea etapei a fost una exemplară, de la înscrierea concurenților până la echipa din traseu.

Claudiu Peștean (Extrem), Vasile Boje (Standard B) și Rareș Bucur (Standard A) sunt cei trei piloți care au reușit să se impună în această rundă pentru al doilea an consecutiv.

Din partea conducerii FRAS, la etapa de la Runcu, a fost prezent președintele Norris Măgeanu.

Pentru destindere a existat și o probă în afara competiției – „Pilot blind” –  în care pilotul, legat la ochi, a trebuit să parcurgă un traseu printre jaloane ghidat de copilot.

În urma rezultatelor înregistrate, podiumurile claselor au fost:

EXTREM
1. Peștean Claudiu / Melente Sorin
2. Visoiu Teodor / Pop Marius
3. Burlea Emilian / Daniel Lupu

OPEN
1. Mircea Tudor / Alexandroae Valentin
2. Vlad Viorel / Vișoiu Răzvan
3. Sălăgean Sorin / Bogdan Pascu

OPEN SSV
1. Pană George / Voicilă George
2. Ungureanu Andrei / Culea Adrian
3. Nedelcu Sorin / Liviu Danilă

CHALLENGE
2. Rațiu Vlad / Murar Vlad
2. Bikfalvi Mihaly / Tamas Tusor
3. Cristian Craveț / Popa Sorin

STANDARB B
3. Vasile Boje / Pelin Cosmin
2. Crăciun Vasile / Balint Petre Dan
3. Micu Octavian Mihai / Marian Chilianu

STANDARD A
4. Bucur Rareș / Santa David
2. Cezar Marius / Costea Voicu
3. Ionuț Naca / Anghelescu Madal

Următoarea etapă din Campionatul Național de Off Road este programată în perioada 16-19 septembrie la Cluj.