Dată fiind situația excepțională cauzată de pandemia de COVID-19, Federația Română de Automobilism Sportiv a fost și este în imposibilitatea de a organiza Gala Campinilor FRAS 2020, în fapt cea mai mare festivitate de premiere la nivelul unei federații sportive naționale.

În acest context, Consiliul Federal al FRAS a decis ca festivitatea de premiere a sportivilor pentru sezonul competiţional 2020 să fie efectuată prin intermediul comisiilor sportive ale fiecărei discipline, la începutul sezonul 2021 sau la date stabilite de comun acord cu Secretariatul FRAS.

Astfel, festivitatea de premiere a sportivilor din cadrul Campionatului Național de Anduranță se va desfășura în timpul ultimelor antrenamente premergătoare noului sezon, care vor avea loc sâmbătă, 13 martie, în jurul orei 12:00, în paddock-ul circuitului MotorPark România din Adâncata.

Lista premianților:

CLASAMENT GENERAL: 1. Sergiu Nicolae/Fabrizio Broggi, 2. Mihai Zamfir, 3. Roberto Nicolae/Horia Moldovan

CLASA GT3: 1. Sergiu Nicolae/Fabrizio Broggi, 2. Mihai Zamfir, 3. Marian Nica

CLASA TCR (Câştigători clasă): 1. Eduard Anton/Bianca Anton

CLASA CN: 1. Roberto Nicolae/Horia Moldovan, 2. Emil Nestor/Horia Platona, 3. Cătălin Ghigea/Dani Oţil

CLASA A4: 1. Aldrin Opran, 2. Marian Nica, 3. Cristian Mangri/Mihai Tomescu

CLASA A3 (Câştigători clasă): 1. Camil Perian/Florin Tincescu

CLASA BMW CUP (Câştigători clasă): 1. Andrew Prelea/Alexander Prelea

CLASA A1: 1. Iulian Bontea/Philip Damian, 2. Mihnea Danacica/Dragoş Tănase, 3. Paul Augustin

CLASA A2 (Câştigător clasă): 1. Philip Andriescu

CLASA LOGAN CUP: 1. Constantin Gherghescu, 2. Dan Ştefan, 3. Viorel Ivan

CLASA GT4 (Câştigători clasă): 1. Dragoş Argeşanu/Augustin Drăghiceanu

Până în acest moment s-au mai stabilit datele festivităților de premiere ale următoarelor discipline: Raliu/Rally 2 (25 martie, Brașov), Viteză în Coastă/Coastă 2 (10 aprilie, Cheile Grădiștei), Rally Raid (3 aprilie, Brașov), Rallycross (7 martie, Pitești) și Off Road (13 martie, Sighișoara). Pe măsură ce datele festivităților de premiere pentru celelalte discipline se vor stabili, vor fi anunțate, în timp util, pe site-ul oficial al FRAS.