Preşedintele FRAS alături de preşedintele CJ Maramureş, domnul Ionel Bogdan, şi reprezentanţii XPO Racing, domnii Ovidiu Paşca şi Ionuţ Pârvu

Prezent la Baia Mare pentru a stabili împreună cu organizatorii locali ultimele detalii pentru etapa Raliul Maramureșului, președintele federației, domnul Norris Măgeanu, s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Maramureș, domnul Ionel Bogdan, dar și cu prefectul județului Maramureș, domnul Vlad Duruș.

În discuțiile la care a fost însoţit şi de reprezentanţii organizatorului, clubul XPO Racing, s-a evidențiat importanța motorsportului în creșterea și promovarea turismului local, s-au stabilit direcții comune de dezvoltare a sportului automobilistic în zona Maramureșului, dar și premisele organizării unei etape de campionat european cât mai curând.

În spiritul comun al celor trei instituții de a lupta pentru o revenire cât mai rapidă la normalitate, s-a decis și amplasarea unei zone mobile destinate vaccinării celor prezenți la Raliul Maramureșului.

Cei doi demnitari, cât și președintele federației, se vor reîntâlni și vor fi prezenți alături de sportivi și săptămâna viitoare, pe durata desfășurării competiției.

Raliul Maramureșului este etapa a V-a din Campionatul Național de Raliuri Betano și se va desfășura în perioada 28-30 mai pe probele de asfalt din jurul municipiului Baia Mare.

Preşedintele FRAS, Norris Măgeanu, alături de preşedintele CJ Maramureş, domnul Ionel Bogdan
Preşedintele FRAS alături de prefectul judeţului Maramureş, domnul Vlad Duruş