În al doilea wekeend din luna februarie s-a desfășurat, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), prima ediție a „Raliului Voievozilor Maramureş”, eveniment ce s-a desfăşurat 100% pe zăpadă şi gheaţă (macadam), un traseu atent pregătit de organizatori și foarte apreciat de participanți.
Organizată de Asociaţia Club Sportiv Maya Sport, alături de XPO Adventure, competiția a fost deschisă și participării internaţionale. Au fost disponibile patru clase, integrale (4×4), 2 roţi motrice faţă, tracţiune spate şi clasa SSV (categoria roți cu cuie și fără cuie). Participanții au avut la dispoziție timpul necesar pentru a parcurge traseul în etape de recunoaștere urmând probele cronometrate.
Raliul Voievozilor a debutat în dimineața zilei de vineri, 10 februarie, cu verificările administrative obligatorii şi înscrierea pentru recunoaştere, dar și cu colectarea de materiale şi documente. Au urmat verificările tehnice, recunoașterile și mult așteptata prezentare a echipajelor, apoi spectaculosul Shakedown.
Sâmbătă, 11 februarie, dis-de-dimineață, s-a deschis parcul service, s-a realizat deschiderea comandamentului și la ora 10.30, după ce organizatorii s-au asigurat că traseul este optim, s-a dat startul.
La start au fost 19 echipaje (30 de sportivi), maghiarul Zoli Garamvolgyi (Can-Am Maverick X3), a obținut victoria în clasamentul general, urmat de conaționalul său, Csaba Bakonyi (Can-Am Maverick X3), cu 31 de secunde întârziere, în vreme ce echipajul băimărean format din David Tarța/Maria Blavenstein (Suzuki Swift Sport MK5) au închis podiumul, la doar 7 secunde în urma lui Bakonyi.
Clasa 1 a fost adjudecată de echipajul Ovidiu Domide/Nicolae Dima (Nissan Navara), urmați de colegii lor de la clubul NSM Motorsport, Mircea Șipoș/Andi Iordan (Nissan Navara) pe locul 3 venind un pilot amator din Repedea, Andrei Miculaiciuc, la volanul unui Kia.
La clasa 2A s-a impus David Tarța, iar Andrei Pop (VW Golf) a câștigat la 2B. Peter Havrilla (BMW E46 Compact) a fost cel mai rapid la Clasa 3, cu toate că a avut parte de o defecțiune tehnică, rezolvată pe traseu cu multă dăruire de o echipă de la un service local și cu sprijinul primarului comunei Repedea, domnul Ioan Miculaiciuc, care s-a dovedit a fi și un copilot excelent.
În cele din urmă, la clasa 4 SSV s-a impus Zoli Garamvolgyi, urmat de Csaba Bakonyi și de echipajul Liviu Maroșan/Andrei Brezoszki, pe un Can-Am Maverick X3.
Datorită condițiilor meteo excelente și a faptului că traseul a fost pregătit, vineri, cu mare atenție – când s-au remediat micile stricăciuni cauzate de recunoaștere și s-au optimizat posibilele zone periculoase – totul a decurs impecabil, fără accidente, astfel că organizatorii au decis ca festivitatea de premiere să înceapă de la ora 19:00 pentru a avea cât mai mulți participanți și invitați prezenți.
Publicul de pe traseu, format din iubitori ai cailor putere, a fost unul exemplar, astfel că prezența jandarmilor, a salvamontiștilor, echipajelor de pompieri și a ambulanței a fost doar una de sprijin și de susținere a evenimentului și a echipajelor.
S-au oferit diplome și cupe câștigătorilor, dar și tuturor partenerilor. În deschiderea festivității de premiere, Consiliul Județean Maramureș, reprezentat de dl. vicepreședinte Radu Trufan, alături de dl. președinte Ionel Bogdan, au primit câte o distincție din partea președintelui FRAS, dl. Norris Măgeanu pentru susținerea motorsportului în România.
Alături de premianți au fost oficialități din administrația județului Maramureș și primarul din comuna Repedea, cât și cei din localitățile învecinate acesteia. Sportul cu motor are tradiţie în Maramureș la fel şi istoria voievozilor astfel combinând trecutul recent cu cel istoric, a luat naștere „Raliul Voievozilor”, o competiţie care începând cu prima ediție face deja istorie în Maramureşul Voievodal.