Echipajul tricolor format din Simone Tempestini și Sergiu Itu a încheiat pe locul 6 la Rally di Roma Capitale și a urcat pe poziția a doua la general cu doar două etape rămase din acest sezon al Campionatului European de Raliuri FIA ERC. Un alt doilea echipaj românesc, Alex Filip și Gabriel Lazăr, a încheiat cu succes runda din Italia.
Câștigători ai ultimelor patru ediții din Campionatul Național de Raliuri Betano, Tempestini și Itu (Skoda Fabia Rally2 Evo) au avut o evoluție constantă în Capitala Italiei, iar în prima zi s-au aflat inclusiv pe locul 3 după 3 probe speciale. Ultimii kilometri au fost decisivi pentru stabilirea poziției finale, iar tricolorii s-au mulțumit cu locul 6, după cu ce cu două probe speciale înainte se aflau pe 5.
„A fost un raliu bun, de care ne-am bucurat, însă sâmbătă a fost mult mai bine decât duminică. A fost și foarte cald, au fost peste 70 de grade în mașina de concurs, nu m-am mai confruntat cu asta în acest sezon. Suntem bucuroși că am ajuns la final și de faptul că am urcat pe 2. Ne continuăm visul”, a spus Tempestini la finalul celor peste 180 de kilometri de probe speciale.
În urma rezultatului din Italia, pilotul clujean l-a depășit în clasamentul general al sezonului 2022 pe spaniollul Nil Solans, absent în weekend, și a urcat pe 2, având acum un avantaj de 9 puncte față de acesta. Cu 79 de puncte, Tempestini este depășit doar de Efren Llarena, care a încheiat pe 4 la Roma și acum are 137 de puncte și e aproape sigur că va deveni, în premieră, campion european de raliuri. După Llarena (137), Tempestini (79) și Solans (70), pe 4 se află Pardo, cu 69 de puncte, urmat de Alberto Battistolli (57) și Simone Campedelli (56).
Pe lângă faptul că au urcat pe locul 2 în topul general al sezonului, Tempestini și Itu au câștigat detașat competiția Michelin Talent Factory, dedicată piloților Under-28 și care s-a desfășurat de-a lungul primelor 6 etape.
Tot la Roma, echipajul format din Alex Filip și Gabriel Lazăr (Renault Clio Rally5) s-a clasat pe locul 53 la general și pe 13 la clasa RC4.
Următoarea etapă din competiția europeană, penultima, va avea loc în perioada 27-28 august, la Barum, în Cehia.