Fanii au văzut un nou duel între Ciovică și Ghinea la Valea Uzului.

Octavian Ciovică a bifat, la Trofeul Valea Uzului, a patra victorie stagională în Campionatul Național de Viteză în Coastă, după o nouă luptă la secunde cu Emil Ghinea și, de data aceasta, și cu Jerome France.

Etapa cu coeficient 1 de la Valea Uzului, ajunsă la a treia ediție, a strâns la start un total de 37 de piloți, surpriza de pe lista de înscrieri fiind prezența lui Jerome France, pilotul care a dominat autoritar campionatul de super rally în ultimii doi ani. Pe un bipost Nova NP03, France a stabilit ritmul cursei încă de la recunoașteri, fiind singurul care a coborât sub borna de un minut și 30 de secunde. Acesta a ajuns la finiș în 01:29,636 la a treia urcare.

Liderul la zi al Categoriei I, dedicată monoposturilor și prototipurilor, Octavian Ciovică (Radical SR8), a fost al doilea, cu 01:31,189, în timp ce Emil Ghinea (Norma M20F) a fost imediat după, cu un timp de 01:31,460, stabilit tot pe a treia urcare din recunoașteri.

Jerome a continuat să impresioneze și la antrenamentele cronometrate, când a încheiat în 01:27,490, cu peste o secundă mai rapid decât Ciovică și peste 3 secunde înaintea lui Ghinea. Al patrulea clasat, Andrei Mitrașcă (Dacia STCC) a fost mai lent cu peste 13 secunde decât francezul.

Concursul a fost unul plin de extaz și agonie pentru Jerome, care a fost cel mai rapid pe prima manșă, iar în cea de-a doua, cu puțin timp înainte de linia de finiș a ieșit în decor și a fost nevoit să abandoneze o cursă care avea toate premisele să fie prima sa victorie din carieră în acest campionat.

Jerome France trecuse de intermediar înainte de a abandona.

Al treilea în prima manșă de concurs, Octavian Ciovică a profitat de situație și și-a adjudecat victoria pentru al doilea an la Valea Uzului, învingându-l cu 1,9 secunde pe Emil Ghinea, marele său rival de la Categoria II și totodată cel care se impunea la ediția din 2020 a acestei etape.

În ciuda abandonului, Jerome France se poate lăuda cu titlul de King of the Hill la Valea Uzului, un 01:27,490 în antrenamente fiind cel mai rapid de-a lungul etapei. De altfel, este și noul record al traseului, doborându-l pe cel al lui Ciovică din 2021, un 1:27,991.

Rezultatele provizorii de la Trofeul Valea Uzului sunt disponibile aici.

De abandonul lui France a profitat și Andrei Mitrașcă (Dacia STCC), care a bifat primul său podium la general din carieră. Acesta s-a impus și la Categoria I.

În ceea ce privește duelul din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2, victoria de la Valea Uzului i-a revenit lui Ionuț Simon (Seat Ibiza Cupra).

După 7 curse de viteză în coastă desfășurate în acest sezon, dintre care 5 de coeficient 1, iar două de coeficient 2, statistica victoriilor arată astfel:

Trofeul Râșnov (coeficient 2): Octavian Ciovică
Cupa Cheile Grădiștei (coeficient 1): Octavian Ciovică
Trofeul Metalubs Măgherani (coeficient 1): Botond Szabo
Transalpina Challenge (coeficient 1): Emil Ghinea
Harghita Challenge (coeficient 1): Octavian Ciovică
Trofeul Reșița (coeficient 2): Emil Ghinea
Trofeul Valea Uzului (coeficient 1): Octavian Ciovică

Pentru clasamentul anual se vor lua încalcul cele mai bune 7 rezultate, dintre care maximum 5 de la etapele de coeficient 2 plus rezultatele de la maximum 2 etape de coeficient 1. În acest moment, de coeficient 2 au mai rămas etapele de la Straja (13-14 august), Baia Mare (27-28 august), Câmpulung Muscel (17-18 septembrie) și Poiana Brașov (15-16 octombrie).