Cea de-a 6-a etapă și, totodată, penultima a Campionatului Național de Rallycross este programată în acest weekend la Bughea de Sus (județul Argeș) și va aduce la start 23 de piloți.
Miza va fi ridicată, având în vedere că această penultimă etapă din calendar ar putea clarifica în mare parte ierarhia finală a sezonului în cazul celor mai multe dintre clase. Piloții vor reveni a doua oară în Grui, după ce au concurat aici și în etapa a 3-a a CNRR, la începutul lunii iulie, când de organizare s-a ocupat tot clubul ACS Kellu Motorsport.
La cele 5 clase clasamentele sunt strânse, astfel că există posibilitatea să vedem și răsturnări de situație în ierarhiile actuale. La clasa Juniorilor 2, lupta se dă în continuare între Rareș Solomon, Andrei Șerban și Mateo Solomon. Totuși, cu un rezultat bun la Bughea de Sus, și Lukas-Andrei Sandu poate reintra în calcule pentru un loc pe podium.
La H1, duelul s-a simplificat, iar lupta pentru titlu se va da doar între Antonio-Răzvan Bucura și Victor Șerban, Florin Calpanu ocupând poziția a 3-a, dar la o diferență considerabilă. Despărțiți de un punct înaintea rundei a 6-a, Eduard Nițu și Robert Boncescu promit spectacol și de această dată la H2, clasă unde George-Mihai Stroe nu mai are emoții în privința prezenței în Top 3.
La H3, Mihai Berbecaru pare ceva mai relaxat având în vedere distanța dintre el și urmăritorii Alexandru Gheorghe și Ionel Cîrlig, ambii urmând să lupte cu ardoare în ultimele două etape pentru locul secund. La H4, lupta pentru supremație se va da în doi, între Lucian Ispas și Răzvan Căldararu, în condițiile în care singura miza a lui Marian Țene a rămas ocuparea locului 3.
Și la echipe se anunță o confruntare strânsă între Anto Rally Team Micești, Procar Racing Team Pitești și RB Racing Lerești, întrucât UXO Team Câmpulung nu s-a înscris la această etapă și nu mai poate emite pretenții la podium. Lista piloților înscriși la etapa a 6-a CNRR este disponibilă aici.
”Sperăm să fie o nouă etapă reușită, așa cum a fost și cea de la începutul lunii iulie. Ierarhiile sunt strânse, mai sunt aceste două runde, la Bughea de Sus și Băbana, iar piloții vor da tot ce au mai bun pentru a câștiga. Și de această dată, Primăria Bughea de Sus a fost alături lângă noi, iar pentru acest lucru țin să îi mulțumesc domnului primar, Nicolae Tarbă”, a declarat reprezentantul organizatorului ACS Kellu Motorsport, Marius Gorgan.
Ultimele calificări și finalale programate duminică, 22 septembrie, vor putea fi vizionate de către pasionații de motorsport pe pagina de Facebook a FRAS.