Piaţa Constituţiei din Bucureşti a găzduit sâmbătă evenimentul Red Bull Racing Show Run, care a oferit iubitorilor de motorsport din România ocazia să vadă de aproape un monopost de Formula 1, dar şi alte demonstraţii spectaculoase, într-o adevărată atmosferă de festival.
Unul dintre punctele de atracţie l-a reprezentat monopostul model RB7, cel cu care Sebastian Vettel a câştigat titlul mondial de F1 în 2011, motorul Renault V8 fiind celebru pentru sunetul său.
Red Bull Driftbrothers şi stunt driver-ul Red Bull, Arūnas Gibieža, au completat spectacolul la care a fost prezent şi a făcut o demonstraţie şi multiplul campion naţional de raliuri Simone Tempestini, susţinut de Betano.
Evenimentul Red Bull Racing Show Run a fost organizat şi cu sprijinul ACS Romanian Drift Community şi susţinut de Federaţia Română de Automobilism Sportiv prin emiterea permisului de organizare.
FOTO: Alex Popescu