Sezonul 2022 în Campionatul Național de Viteză în Coastă a venit cu un nou format, atât din punct de vedere tehnic, cât și al calendarului competițional. În premieră a fost implementat sistemul cu Performance Factor, iar campionatul a fost împărțit între etapele importante cu coeficient 2 și cele cu coeficient 1, acolo unde au concurat în principal piloții din divizia secundă.
Astfel, pentru clasamentul anual al Campionatului Național de Viteză în Coastă s-au luat în calcul cele mai bune 7 rezultate, dintre care maximum 5 de la etapele de coeficient 2 plus rezultatele de la maximum două etape de coeficient 1. Startul la minimum două etape de coeficient a fost obligatoriu pentru maximum de puncte. Punctajul etapelor de coeficient 2 a fost dublu față de cel al etapelor cu coeficient 1.
Sportivii cu licență CNVC-2022 care participă la etape CNVC-2-2022 vor apărea într-un clasament separat, iar punctele obținute în clasamentele pe clase, grupe și trofee vor fi atribuite conform algoritmului numărului de participanți. În clasamentele pe categorii, punctele complete sunt acordate în categoriile încare au fost înscrise și verificate cel puțin 5 autovehicule cu licență anuală și au luat efectiv startul într-o manșă de antrenament sau concurs pentru grupa în cauză. Doar jumătate de puncte (50%) sunt acordate în categoriile în care mai puțin de 5 mașini cu licență anuală au luat efectiv startul într-o manșă de antrenament sau concurs.
În total, în ambele divizii s-au licențiat un total de 197 de piloți, dintre care 123 la prima divizie, inclusiv cea de istorice, iar 74 la divizia a doua. Etapa care a avut recordul de piloți înscriși a fost chiar ultima, Trofeul Audi Poiana Brașov, cu 105 piloți la start. Sezonul 2022 a înregistrat o creștere a numărului de participanți față de 2021, când au concurat 160 de piloți.
Odată cu implementarea Performance Factor, pe lângă categoria II, dedicată prototipurilor și monoposturilor, Categoria I a fost împărțită în 6 grupe, în funcție de fișa tehnică PF.
La 15 ani de la debutul său în viteză în coastă, Octavian Ciovică și-a îndeplinit visul și a devenit campionul național absolut al sezonului 2022, impunându-se în 7 etape, dintre care 4 de coeficient 2. Cu un total de 108 puncte, acesta i-a depășit în topul categoriei II pe Botond Szabo (69,5 puncte) și Emil Ghinea (67,5 puncte).
După 3 ani în care Mihai Leu a dominat Categoria I, de data aceasta lupta pentru supremație s-a dat între Costel Cășuneanu și Alexandru Pițigoi, acesta din urmă încununându-se campion chiar la etapa finală de la Poiana Brașov. Cu 112 puncte, pilotul bucureștean a fost cu 3 puncte peste rivalul său, în timp ce podiumul general al categoriei a fost completat de Dudu Șenchea, cu 60 de puncte.
Și cele 6 grupe ale Categoriei I și-au stabilit câștigătorii finalului de sezon: Robert Barabas (Grupa 1), Alexandru Pițigoi (Grupa 2), Costel Cășuneanu (Grupa 3), Pavel Shenkov (Grupa 4), Răzvan Gosta (Grupa 5) și Alexandru Krepelka (Grupa 6). La Istorice, cele două mari categorii i-au avut câștigători pe Bogdan Bărbatu (Categoria i1) și Dan Nirișteanu (i2).
Matei Voicu a fost cel mai rapid dintre Juniori, fiind urmat în top de Vlad Colceriu și Alexandru Cazacu, iar la Debutanți s-a impus Vlad Colceriu, podiumul acestei divizii fiind completat de Răzvan Gosta și Andrei Precup.
Campionul absolut al diviziei a doua din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2 a fost juniorul Bogdan Duma, care a strâns 60 de puncte, și i-a depășit în top pe Cosmin Oprinesc (51 de puncte) și Peter-Laszlo Pasko (44 puncte).
Sezonul 2022 a avut un total de 6 etape de coeficient 2 (Râșnov, Reșița, Straja, Baia Mare, Câmpulung Muscel, Poiana Brașov) și 7 de coeficient 1 (Cheiele Grădiștei, Măgherani, Rânca, Harghita Băi, Valea Uzului, Straja și Mediaș). Etapa de la Straja a fost comună pentru ambele divizii. Toate etapele au fost transmise în direct, atât pe pagina de youtube a Federației Române de Automobilism Sportiv, cât și pe Prima Sport, partenerul media oficial al FRAS.
Octavian Ciovică s-a impus în 7 rânduri, dintre care în 4 de coeficient 2, Emil Ghinea a câștigat două etape, iar Botond Szabo, Jerome France, Matei Stancu în câte o etapă. La Categoria I, victoriile au fost împărțite între Costel Cășuneanu (3), Alexandru Pițigoi (4), Florin Durche (1), Andrei Mitrașcă (1), Matei Stancu (1) și Lucian Răduț (1).
Etapa 1 CNVC – Trofeul Râșnov DEKRA by ICE TEAM, coeficient 2
Piloți înscriși la start: 76
Open
1. Octavian Ciovică (Radical SR8) 03:51,827
2. Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) 03:56,790
3. Emil Ghinea (Norma M20F) 03:58,277
*timp total după două manșe
Categoria I:
1. Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) 03:56,790
2. Bogdan Rusea (Renault Clio) 04:11,410
3. Mihai Manole (Skoda Fabia R5) 04:12,744
Categoria II:
1. Octavian Ciovică (Radical SR8) 03:51,827
2. Emil Ghinea (Norma M20F) 03:58,277
3. Botond Szabo (Radical SR3) 04:27,502
King of the Hill: Octavian Ciovică (Radical SR8) 1:55,911
Etapa 1 CNVC2 – Cupa Cheile Grădiștei DEKRA by ICE TEAM, coeficient 1
Piloți înscriși la start: 58
Open:
1. Octavian Ciovică 1:47,721
2. Alexandru Pițigoi 1:48,045
3. Costel Cășuneanu 1:49,622
*a doua manșă de concurs a fost anulată din cauza condițiilor meteo nefavorabile
Categoria I:
1. Alexandru Pițigoi 1:48,045
2. Costel Cășuneanu 1:49,622
3. Horia Gheorghe 1:54,719
Categoria II:
1. Octavian Ciovică 1:47,721
2. Dragoș Savloschi 1:54,935
3. –
King of the Hill: Octavian Ciovică 1:47,721
Etapa 2 CNVC2 – Trofeul Măgherani, coeficient 1
Piloți înscriși la start: 28
Open:
1. Botond Szabo (Radical SR3) 3:33,049
2. Florin Durche (Mitsubishi Lancer Evo RS) 3:37,337
3. Ovidiu Dulăcioiu (Mitsubishi Lancer) 3:43,476
Categoria I
1. Florin Durche (Mitsubishi Lancer Evo RS) 3:37,337
2. Ovidiu Dulăcioiu (Mitsubishi Lancer) 3:43,476
3. Silviu Părnuță (Peugeot 206 RC) 3:54,921
Categoria II
1. Botond Szabo (Radical SR3) 3:33,049
2. –
3. –
King of the Hill: Szabo Botond 1:46,176
Etapa 3 CNVC2 – Transalpina Challenge Rânca, coeficient 1
Piloți înscriși la start: 57
Open:
1. Emil Ghinea (Norma M20F) 5:18,995
2. Octavian Ciovică (Radical SR8) 5:20,268
3. Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) 5:38,235
Categoria I:
1. Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) 5:38,235
2. Iskren Veselinov (Honda Civic) 5:59,062
3. Dudu Șenchea (Mitsubishi Evo 8) 6:00,747
Categoria II:
1. Emil Ghinea (Norma M20F) 5:18,995
2. Octavian Ciovică (Radical SR8) 5:20,268
3. –
King of the Hill: Emil Ghinea (Norma M20F) 2:38,391
Etapa 4 CNVC2 – Harghita Hill Climb Challenge, coeficient 1
Piloți înscriși la start: 61
Open
1. Octavian Ciovică (Radical SR8) 3:20,312
2. Alexandru Pițigoi (Porsche 911 Gt3 Cup) 3:27,181
3. Cosmin Ion (Peugeot 308 TCR) 3:37,048
Categoria I
1. Alexandru Pițigoi (Porsche 911 Gt3 Cup) 3:27,181
2. Cosmin Ion (Peugeot 308 TCR) 3:37,048
3. Iskren Veselinov (Honda Civic) 3:45,117
Categoria II
1. Octavian Ciovică (Radical SR8) 3:20,312
2. Botond Szabo (Radical SR3) 3:39,080
3. –
King of the Hill: Octavian Ciovică (Radical SR8) 1:39,474
Etapa 2 CNVC1 – Cupa Reșița, coeficient 2
Piloți înscriși la start: 49
Open
1 Emil Ghinea (Norma M20F) 4:18,704
2 Octavian Ciovică (Radical SR8) 4:18,743
3 Alexandru Pițigoi (Porsche 911 Gt3 Cup) 4:39,022
Categoria I
1 Alexandru Pițigoi (Porsche 911 Gt3 Cup) 4:39,022
2 Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) 4:42,635
3 Andrei Mitrașcă (Dacia STTC) 4:47,657
Categoria II
1 Emil Ghinea (Norma M20F) 4:18,704
2 Octavian Ciovică (Radical SR8) 4:18,743
3 –
King of the Hill: Octavian Ciovică (Radical SR8) 2:08,661
Etapa 5 CNVC 2 – Trofeul Valea Uzului, Coeficient 1
Piloți înscriși la start: 37
Open
1 Octavian Ciovică (Radical SR8) 2:57,317
2 Emil Ghinea (Norma M20F) 2:59,218
3 Andrei Mitrașcă (Dacia STTC) 3:23,628
Categoria I
1 Andrei Mitrașcă (Dacia STTC) 3:23,628
2 Alexandru Krepelka (Honda Civic) 3:36,780
3 Florin Durche (Citroen C2 Super 1600) 3:40,309
Categoria II
1 Octavian Ciovică (Radical SR8) 2:57,317
2 Emil Ghinea (Norma M20F) 2:59,218
3 –
King of the Hill: Jerome France (Nova Proto) 1:28,190
Etapa 3 CNVC / Etapa 6 CNVC2 – Cupa Straja, etapă comună
Piloți înscriși la start: 64
Open
1 Octavian Ciovică (Radical SR8) 6:43,211
2 Mihai Leu (Radical SR8) 6:56,318
3 Alexandru Pițigoi (Porsche 911 GT3 Cup) 6:57,569
Categoria I
1 Alexandru Pițigoi (Porsche 911 GT3 Cup) 6:57,569
2 Dudu Șenchea (Mitsubishi Evo 8) 7:00,866
3 Pavel Shenkov (Lada 2107) 7:07,051
Categoria II
1 Octavian Ciovică (Radical SR8) 6:43,211
2 Mihai Leu (Radical SR8) 6:56,318
3 –
King of the Hill: Octavian Ciovică (Radical SR8) 3:01,831
Etapa 4 CNVC – Trofeul Gutâi, Coeficient 2
Piloți înscriși la start: 40
Open
1 Jerome France (Nova Proto) 5:56,173
2 Emil Ghinea (Norma M20F) 6:00,764
3 Octavian Ciovică (Radical SR8) 6:01,776
Categoria I
1 Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) 6:20,213
2 Călin Făgădar (Mitsubishi Lancer Evo) 6:20,238
3 Alexandru Pițigoi (Porsche 911 GT3 Cup) 6:21,958
Categoria II
1 Jerome France (Nova Proto) 5:56,173
2 Emil Ghinea (Norma M20F) 6:00,764
3 Octavian Ciovică (Radical SR8) 6:01,776
King of the Hill: Jerome France (Nova Proto) 2:56,572
Etapa 5 CNVC – Trofeul Câmpulung Muscel, Coeficient 2
Piloți înscriși la start: 77
Open
1 Octavian Ciovică (Radical SR8) 2:59,134
2 Alexandru Pițigoi (Porsche 911 GT3 Cup) 3:02,954
3 Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) 3:07,385
Categoria I
1 Alexandru Pițigoi (Porsche 911 GT3 Cup) 3:02,954
2 Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5) 3:07,385
3 Simone Tempestini (Porsche 997 GT3) 3:07,792
Categoria II
1 Octavian Ciovică (Radical SR8) 2:59,134
2 Mihai Leu (Radical SR8) 3:07,605
3 Dragoș Savloschi (Radical Prosport Evo) 3:15,280
King of the Hill: Octavian Ciovică (Radical SR8) 1:29,317
Etapa 7 CNVC2 – Trofeul Mediaș, coeficient 1
Piloți înscriși la start: 58
Open
1 Matei Stancu (BMW 320i) 1:45,090
2 Dragoș Savloschi (Radical Prosport evo) 1:49,305
3 Octavian Ciovică (Radical SR8) 1:51,453
S-a desfășurat o singură manșă de concurs, a doua a fost anulată.
Categoria I
1 Matei Stancu (BMW 320i) 1:45,090
2 Pavel Shenkov (Lada 2107) 1:51,456
3 Cosmin Ion (Peugeot 308 TCR) 1:52,643
Categoria II
1 Dragoș Savloschi (Radical Prosport evo) 1:49,305
2 Octavian Ciovică (Radical SR8) 1:51,453
3 Răzvan Dragomir (Silver Car S2) 1:54,894
King of the Hill: Octavian Ciovică (Radical SR8) 1:33,286
Etapa 6 CNVC – Trofeul Audi Poiana Brașov, coeficient 2
Piloți înscriși la start: 105
Open
1 Octavian Ciovică (Radical SR8) 04:21,051
2 Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evo 8) 04:27,325
3 Călin Făgădar (Mitsubishi Lancer Evo) 04:30,750
Categoria I
1 Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evo 8) 04:27,325
2 Călin Făgădar (Mitsubishi Lancer Evo) 04:30,750
3 Alexandru Pițigoi (Porsche 911 GT3 Cup) 04:35,196
Categoria II
1 Octavian Ciovică (Radical SR8) 04:21,051
2 Mihai Leu (Radical SR8) 04:31,985
3 Aurelian Andronache (Speed Car GT) 04:42,234
King of the Hill: Octavian Ciovică (Radical SR8) 2:09,986