COMUNICAT DE PRESĂ – Sezonul al patrulea al Promo Rally debutează la finele lui septembrie, cu revenirea Prejmer Circuit în campionatul dedicat piloților amatori.

Competiția brașoveană își propune să dezvolte formatul din anii precedenți și promite să vină cu o serie de noutăți interesante în ediția 2018-2019, care va avea 6 etape în locații diferite din Județul Brașov.

„Promo Rally TOTAL powered by SDS” este numele sub care se desfășoară ediția a patra a competiției brașovene dedicată amatorilor, despre care organizatorii spun că va reprezenta o piatră de hotar în evoluția seriei.

Întrecerea își propune să devină un festival care să implice comunitățile locale și să devină o tradiție anuală, iar în acest sens calendarul celei de-a patra ediții Promo Rally vede alăturarea a două trasee stradale, în Prejmer și Hărman, care promit să aducă o creștere însemnată a numărului de spectatori.

Renașterea Promo Rally ca și urmaș al întrecerii intitulate „O nouă generație” a avut inițial ca obiectiv descoperirea de noi talente ale sportului auto, lucru care rămane o preocupare a organizatorilor.

Pe parcursul celor trei ani, însă, scopul a devenit unul mult mai amplu, în lipsa circuitelor de viteză din România, Promo Rally deservind o nevoie reală a conducătorilor de a-și testa și îmbunătăți abilitățile și de a descoperi limitele automobilelor pe care le conduc zilnic, totul într-un mediu controlat și sigur.

Cea de-a treia direcție, subliniată și de sloganul ediției care debutează în această toamnă, „Defensiv pe șosea, Sportiv pe circuit” este promovarea conducerii defensive. În acest sens, Promo Rally vede alăturarea școlii de conducere defensivă SDS România. Sediul acestei șocli este la circuitul de la Prejmer.

Prima etapă va fi pe 30 septembrie

Prima etapă a campionatului se desfășoară pe Prejmer Circuit în data de 30 septembrie.

Ediția a patra a Promo Rally promite multe noutăți, între care seminarii gratuite pe tema conducerii defensive, briefing vizând tehnica de pilotaj pentru participanți. Vor avea loc tombole cu premii, prezentări auto și de sisteme de securitate auto și multe altele.

Calendar Promo Rally TOTAL Powered by SDS 2018-2019:
1. Prejmer Circuit – 30.09.2018
2. Prejmer (circuit stradal) – 21.10.2018
3. Brașov – Bartolomeu – 18.11.2018
4. Hărman (circuit stradal) – 16.12.2018
5. Brașov – Bartolomeu – 20.01.2019
6. Prejmer Circuit – 24.02.2019

Promo Rally TOTAL powered by SDS este susținut de partenerii principali TOTAL România și SDS – SAFE | driving school și organizat de clubul ACS Auto Blic sub egida FRAS, MTS, AJAS Brașov.

Promo Rally TOTAL powered by SDS este organizat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, al Primăriei și Consiliului Local Brașov, al Primăriei și Consiliului Local Prejmer, al Primăriei și Consiliului Local Hărman.

Parteneri: Pro-X, Cyclon Motorsport, Țiriac Auto, Telekom, Konvekta, Infinity Trophy, Ice Team, alternatoaredemaroare.ro, Apel One Med, TehnoSting, Time is Coffee, Prejmer Circuit, Hotel Aro Palace, Agenția Century, Angelli.

Parteneri media: Rock FM, Newsbv.ro, Zile și Nopți, autorally.ro

Foto: RPM Racing RO