După o primă etapă de succes, Campionatul Național de Time Attack – ROTAC revine pe deja cunoscutul MotorPark România, cu a doua rundă a sezonului în care piloții vor parcurge circuitul în sens invers, organizatorii oferindu-le, astfel, o nouă provocare.
Parcurgerea în sens invers a circuitului nu este o noutate pentru ROTAC, în trecut având loc etape în aceeași configurație. Totuși, provocarea cea mai mare a piloților va fi adaptabilitatea la abordarea virajelor care, în sens normal, se puteau lua flatout. În aceste conndiții, sportivii vor trebui să își calculeze stilul de pilotaj pentru a ataca virajele în sensul opus al pistei și, în plus, trebuie să fie și eficienți în lupta cu timpul, orice greșeală aducând secunde în plus la timpul lor final.
Lista de înscrieri este deja una foarte aglomerată, mai ales la clasele Pocket Rocket, acolo unde găsim 16 piloți și, cu siguranță, vom avea o cursă de sprint la cel mai înalt nivel. Nume precum Valentin Crețu, Denis Constantin Mihai, Patricia Sârbu Mărculeț, Cabral Ibacka, Cristian Deaconu, Radu Ariciu și toți ceilalți sunt pregătiți să ofere un spectacol desăvârșit pe circuit în lupta lor contratimp. Un alt nume notabil ce revine, cu această ocazie, în ROTAC este Alexandru Dăianu, pilotul din Târgu Jiu aducând la start o premieră pentru motorsportul românesc. Acesta va concura pe un Peugeot 407 STCC adus din Suedia, mașină ce a participat în campionatul suedez de Turisme.
Totodată, la această rundă de ROTAC concurența din mai toate clasele de concurs anunță noi recorduri pe circuitul din Ialomița. Astfel, vă așteptăm la circuit să vedeți acțiunea sau din spatele ecranelor live pe canalul de Youtube-Federația Română de Automobilism Sportiv, duminică, 5 Iunie, de la ora 14:20, pentru manșa de SuperLap și de la 15:20 pentru cursa de Pocket Rocket Sprint, comentariul fiind asigurat de Ștef Raita și Cristina Lazăr.
ROTAC este sprijinit de Nankang Motorsport Europe, SRZ Powdercoating, TCM Tuning, Pro Detaling, TF Service, Racing Nick, Smart Driving Romania, fiind organizat în parteneriat cu MRT Motorsport, sub egida FRAS.