Radu Ariciu

Penultimul popas din sezonul 2022 al CN de Time Attack – ROTAC va fi tot pe spectaculosul circuit Transilvania Motor Ring, etapa a 4-a fiind una foarte importantă în economia campionatului.

Circuitul în lungime de 3,7 kilometri poate să pună probleme serioase concurenților, atenția acestora fiind serios pusă la încercare de traseul cu spații mici de degajare, precum și de parapetul aflat adesea în proximitatea pistei. În același timp, vremea poate juca un rol important în desfășurarea competiției, deoarece în acest sfârșit de săptâmână sunt prognozate șanse considerabile de ploaie în zona unde se află circuitul.

Claudiu Ionescu

Runda a patra poate avea un cuvânt de spus în clasamentele acestui sezon, luptele pentru titlul de campion național putând fi decise în unele clase chiar de la Transilvania Motor Ring. Piloți precum Tudor Beștea (SuperSport), Răzvan Hodea (PRO) sau Adrian Vintilă (Race) pot încheia disputa la sfârșitul acestei etape, avansul față de locul 2 la clasele lor fiind unul destul de confortabil.

Lista de înscrieri este deja una încărcată, nume cunoscute din ROTAC spunând prezent și la această etapă, iar spectacolul fiind astfel garantat.

Etapa a patra din Campionatul Național de Time Attack – ROTAC va fi transmisă live, duminică, 14 august, pe canalul de Youtube – Federația Română de Automobilism Sportiv și Facebook-ROTAC, manșa de SuperLap, cât și cursa de Pocket Rocket Sprint urmând să fie difuzate în direct, în comentariul asigurat de Ștef Raita și Cristina Lazăr.

ROTAC este sprijinit de Nankang Motorsport Europe, SRZ Powdercoating, TCM Tuning, Pro Detaling, TF Service, Racing Nick, Smart Driving Romania, fiind organizat în parteneriat cu MRT Motorsport, sub egida FRAS.