Vali Porcișteanu a bifat a doua victorie stagională, reușind să se impună în Raliul Iașului, a șasea etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. După ce a abandonat în prima zi, Simone Tempestini s-a întors prin regula de super rally și a câștigat toate cele cinci probe de duminică.
Pilotul de la DTO Rally Team a profitat rând pe rând de abandonurile celor care se aflau înaintea sa și a reușit să își consolideze poziția de lider până la finalul raliului. Tempestini și Adrian Răspopa au abandonat în prima zi, în timp ce Bogdan Marișca a fost nevoit să se declare învins din probeleme tehnice în proba specială numărul 7.
Cu trei victorii pe probele speciale, Porcișteanu a fost mai rapid cu 01:25,2 față de Dan Gîrtofan, care a încheiat al doilea. Gîrtofan a bifat astfel al 10-lea podium consecutiv în competițiile interne. Al treilea timp al Raliului Iașului a fost înregistrat de Cătălin Grigoriu. Este primul podium la general din cariera băcăuanului, care își făcea debutul ca pilot în CNRD chiar la Iași, în urmă cu 4 ani.
Revenit duminică prin regula super rally, Simone Tempestini nu a mai avut nicio șansă în clasamentul general, însă a fost declarat câștigătorul zilei, impunându-se în toate cele 5 probe, la care se adaugă și bonusul din power stage.
Top 10 general de la Iași a fost unul plin de surprize. Cei care au punctat sunt, în ordinea din clasament, Zoltan Juhos (Skoda Fabia R5), Paul Ciubotariu (Subaru Impreza), Călin Bucur (Mitsubishi Evo 9), Mihnea Mureșan (Peugeot 208 R2), Adrian Teslovan (Citroen DS3 R3T), Eugen Caragui (Peugeot 208 R2) și Norbert Maior (Peugeot 106).
Rezultatele complete provizorii sunt disponibile aici.
Confruntările decisive pentru titlul absolut dintre Vali Porcișteanu, Dan Gîrtofan și Simone Tempestini se vor da la Transilvania Rally (27-28 septembrie) și la Raliul Brașovului (18-19 octombrie).
Înaintea ultimelor două etape, Porcișteanu a strâns 193,4 puncte, în timp ce Gîrtofan, aflat pe poziția secundă, are 176, iar pe 3 se află Tempestini cu 148,2 puncte. Clasamentul final se realizează pe sistemul N-2, unde N este numărul total de etape. Marele avantajat este Tempestini, care are două etape cu 0 în acest moment.