Campionatul Național de Viteză în Coastă 2020 debutează în acest weekend cu runda inaugurală de la Cheile Grădiștei, iar cu 30 de ore înainte de încheierea înscrierilor, 52 de piloți și-au anunțat prezența la start.
Deoarece etapa se va desfășura fără spectatori, în urma măsurilor impuse de autorități pentru stoparea răspândirii virusului COVID 19, fanii motorsportului vor putea urmări, în direct, manșele de antrenament și de concurs pe pagina de facebook a Federației Române de Automobilism Sportiv.
Campionul național absolut de raliuri en-titre Simone Tempestini va concura, în premieră, pe o Skoda Fabia R5, aceeași pe care o va folosi și la Raliul Argeșului, o săptămână mai târziu. Pilotul clujean revine la viteză în coastă după o pauză de aproape doi ani, ultima sa prezență fiind la Reșița, când a încheiat pe locul secund. Tot pe o Skoda Fabia R5 va fi prezent în weekend și Costel Cășuneanu, campionul național en-titre de super rally.
Câștigătorul primei ediții de la Cheile Grădiștei, organizată anul trecut, Emil Nestor, se află și el pe lista celor care vor da startul primei etapei din 2020. Vicecampionul Categoriei II, cea dedicată automobilelor de competiție, va fi la bordul aceluiași prototip Norma M20 FC, care i-a adus victoria în 2019.
De asemenea, Mihai Leu, campionul național en-titre al Categoriei I, a anunțat că fi prezent integral la acest sezon de viteză în coastă. Și în acest an, fostul campion de raliuri va fi la bordul unui Ferrari 458 Challenge. La ediția inaugurală, Leu a pierdut, la limită, un loc pe podiumul open, dar s-a impus la Categoria I, fără emoții.
Campionul național absolut din 2016, Bogdan Cuzma, s-a înscris pe ultima sută de metri la Cheile Grădiștei și are de luat o revanșă după ce anul trecut a încheiat doar pe 19. Bănățeanul vine din postura de campion al Clasei E2+3000, acolo unde îl va avea rival și în acest weekend pe Costi Stratnic (Dacia STCC).
Runda inaugurală va aduce și câteva noutăți interesante privind materialul de concurs. Campionul de anul trecut de la debutanți, Radu Benea, va concura pe un Mitsubishi Lancer Evo VIII RS, vicecampionul de la aceeași clasă, Alin George Luca, vine cu un Porsche 911 GT3 Cup, iar Octavian Ciovică va pilota un Radical SR8.
Răzvan Dragomir, care anul trecut a concurat pe un Citroen Saxo, vine la startul acestui sezon la bordul unui Silver Car S2F. Campionul Clasei E2-3000 din 2019, Emil Ghinea, a confirmat participarea cu prototipul Norma M20F, cu care a fost prezent și la Poiana Brașov.
Lista provizorie a piloților care s-au înscris pentru prima etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2020 este disponibilă aici.
Program Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL
Sâmbătă, 20 Iunie 2020
09:30 – Recunoaștere 1
11:00 – Recunoaștere 2
12:30 – 14:30 – Deschiderea temporară a circulației
14:45 – Recunoaștere 3
16:15 – 16:45 – Deschiderea temporară a circulației
17:00 – Antrenament Cronometrat 1
18:30 – Antrenament Cronometrat 2
Duminică, 21 Iunie 2020
09:30 – Recunoaștere 4
11:00 – Recunoaștere 5
12:30 – 14:30 – Deschiderea temporară a circulației
15:00 – Concurs 1
17:00 – Concurs 2
În conformitate cu Ordinul Comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății privind competițiile sportive în aer liber, la etapa Cupa Cheile Grădiștei powered by TOTAL, prezența spectatorilor este restricționată. Organizatorii apreciază înțelegerea fanilor față de această situație și îi așteaptă cu drag la următoarele etape.