UPDATE. Ultimii doi concurenți au fost acceptați după publicarea inițială a listei de start, astfel că la Trofeul Baia Mare se vor întrece 25 de concurenți.

LISTA DE START AICI

–––––––-

Etapa a 3-a din cadrul Trofeului Național de Viteză în Coastă Masters va avea la start 23 de piloți, printre aceștia numărându-se Alexandru Pițigoi și Mihai Leu, principalii favoriți la câștigarea Categoriei I, respectiv Octavian Ciovică și Jerome France, care împart fotoliul de lider provizoriu de la Categoria a II-a.

Trofeul Baia Mare este organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv, în parteneriat cu ACS Auto Blic, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș, al Primăriei Municipiului Baia Mare, Primăriei orașului Baia Sprie și companiei Vital.

Etapa se va desfășura pe drumul național DN18, care leagă municipiul Baia Mare de Maramureșul istoric, pe o distanță de 5400 de metri. Prin urmare, traficul rutier va fi închis de-a lungul celor două zile intre orele 7.00 si 19.00.

Prezentarea oficială va avea loc vineri seară, de la ora 20:00, în Piața Libertății din Baia Mare, iar sâmbătă, începând cu ora 10:00, se vor desfățura 2 manșe de recunoașteri și 2 de antrenamente.

Duminică, începând cu ora 10:00, sunt programate ultimele două manșe de recunoaștere, iar de la ora 13:30 vor debuta manșele de concurs, transmise în direct pe canalele Prima Sport, dar și canalul de YouTube al Federației Române de Automobilism Sportiv.

Intervalele orare în care se impun restricțiile de liberă circulație sunt următoarele:
• 09:00 – 18:00 – Sâmbătă, 26 August 2023
• 09:00 – 18:00 – Duminică, 27 August 2023