Ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019, Trofeul Opel Poiana Brașov, va aduna la start un total de 91 de piloți. Deja campioni, Mihai Leu și Lucien Hora nu lipsesc de pe lista de înscrieri.
Update: Conform listei transmise în a doua parte a zilei de marți, numărul total de concurenți înscriși a crescut de la 88 la 91.
Leu, cu Ferrari 456 Challenge, campion deja încă de la Rânca la Categoria I, revine după o pauză de o etapă, în timp ce Lucien Hora (Lola B99/50) și-a asigurat titlul la divizia automobilelor de competiție chiar runda trecută, la Câmpulung Muscel.
Cea mai mare miză de la Poiana Brașov rămâne titlul de la Grupa E2 SH, acolo unde Costi Stratnic, Bogdan Cuzma și Lucian Răduț au speranțe că vor încheia sezonul 2019 pe primul loc. Înaintea rundei, Stratnic (Dacia STTC) conduce grupa cu 144 de puncte, fiind urmat de Cuzma ( Mitsubishi Lancer Evo IX), cu 143,77 și Răduț (Mitsubishi Lancer Evo 8,5), cu 132,75.
Campionatul și-a stabilit deja campionii la Grupele A, N, GT, Două Roți Motrice, însă cu toții vor fi prezenți la evenimentul care trage cortina peste sezonul 2019 după 9 etape extrem de disputate. Ciprian Ciubotaru (Grupa A), Călin Manițiu (Grupa N), Mihai Leu (GT) și Andrei Șerban (2 Roți Motrice) vor fi la start printre cei 88 de concurenți.
Pe listă se află și foștii campioni naționali la raliuri Dan Gîrtofan și Titi Aur, ambii urmând să piloteze câte un model Skoda Fabia R5.
Runda din Poiana Brașov are și cinci bulgari invitați, pe Petko Manolov (Subaru Impreza), Vasko Vajarov (Opel Astra F), Nikolay Zlatkov (Audi S1 ProSpeed), Stefan Stoev (Silver Car EF10) și Pavel Shenkov (Lada). Stoev este câștigătorul etapei de la Reșița, în timp ce Zlatkov a fost al patrulea la Mediaș.
În divizia dedicată istoricelor s-au înscris șase piloți pentru runda din Poiana Brașov, printre care și Cătălin Cedric Ghigea, care are nevoie doar să puncteze pentru a-și asigura titlul de campion. Pe traseul de concurs vor fi și trei automobile Dacia, pilotat de Dan Spudark, Mihai Barbu Alexandrescu și Valentin Nemțanu.
Lista completă de înscrieri este disponibilă aici.
Sâmbătă sunt programate manșele de recunoașteri și antrenamentele cronometrate, iar duminică vor avea loc manșele finale de concurs. Atât sâmbătă, cât și duminică, fanii motorsportului vor putea urmări confruntarea cailor putere pe pagina de facebook a Federației Române de Automobilism Sportiv.