În săptămâna 14 – 20 iulie, în calendarul competițional al Federației Române de Automobilism Sportiv au fost programate 5 etape și două evenimente restricționate, Cupa Ro Rally Marathon și Cupa Ana Lugojana. Pe lângă rundele din CN de Drift, CN de Autocross, CN de Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice, în prim-plan a fost Trofeul Alba Iulia, prima etapă din Campionatul Național de Super Rally powered by Superbet, desfășurată în memoria marelui campion Mihai Leu, context în care organizatorii au și pregătit mai multe momente speciale.
Astfel, la Alba Iulia, în prezența a mii de spectatori pasionați de automobilismul sportiv românesc, Marco Leu a acceptat să ducă mai departe numele Mihai Leu în curse și a fost forlighter chiar la bordul mașinii de curse Audi R8 LMS, pe care tatăl său a pilotat-o în ultimele sezoane. A fost un moment de maximă încărcătură emoțională și încă un omagiu pentru Mihai Leu, cel care a fondat Campionatul Național de Super Rally powered by Superbet în urmă cu 8 ani.
”Povestea Super Rally va continua și ne dorim să creștem tot mai mult acest campionat, așa cum își dorea și Mihai. Cu toții vom munci mai mult pentru ca visul său să continue aici”, a declarat Anna Leu, soția regretatului mare campion și, totodată, cea care a organizat etapa.
La finalul etapei din Cetate, câștigător a fost Leo Borlovan, campionul sezonului precedent de super rally. Pilotul timișorean a obținut victoria în clasamentul Open într-o manieră entuziasmantă, dovada fiind noul record al traseului (2:57,715), pe care l-a stabilit la bordul unui prototip Funyo, unic în campionat.
Pentru Borlovan a fost a 2-a victorie înregistrată la Alba Iulia și a 5-a din carieră la super rally. Pe locurile 2 și 3 la Open au terminat Dragoș Savloschi (Wolf GB08 Thunder) și Aurelian Adronache (Wolf GB). Mai multe informații despre clasamentele complete ale etapei din orașul Marii Unirii pot fi vizualizate AICI. În CNSR urmează etapa a 2-a, programată în centrul Municipiului Timișoara, în perioada perioada 8 – 9 august.
Night Race 2, drifturi la maximum
Pentru a doua oară, Circuitul Transilvania Motor Ring a fost gazda unui nou moment special pentru driftul românesc, Night Race 2, care a inclus etapa 3 la Clasele Pro și SemiPro și etapa 4 la Clasa Street (Kids și Open). În fața a 5.000 de spectatori, pilotul ucrainean Roman Zelinsky s-a impus la Clasa Pro și a devenit noul lider al clasamentului general RoDrift, succesul său echilibrând lupta pentru titlu în Campionatul Național de Drift. În finală, Zelinsky a profitat la maximum de un bye run, adversarul său, Cristian Tauru, fiind nevoit să abandoneze din cauza problemelor tehnice, dar reușind cel mai important rezultat al carierei sale, locul 2 la Clasa PRO. Și în finala mică, Natalia Iocsak nu a putut lua startul în duelul cu Claudiu Adam, acesta urcând astfel pe locul 3.

La clasa Semi Pro, Cătălin Calotă l-a învins în finală pe Mazur Efim (Republica Moldova) și a adus singura victorie românească la Night Race 2, la care au participat 70 de piloți din 6 țări. Rareș Onciulean s-a impus în fața lui Alexandru Teleguță în finala mică. În ceea ce privește etapa a 4-a de la Street, desfășurată ziua, podiumurile au arătat astfel la final: Clasa Open – Locul 1: Răzvan Flavian Poteică, Locul 2: George Alexandru Alexe, Locul 3: Marius Cosmin Dascălu, Locul 4: Cristu Manuel Mihai; Clasa Kids – Locul 1: Alexis Luca Stan, Locul 2: Andrei Alexei Manea, Locul 3: Luca Vasilescu, Locul 4: Alexandru Frățianu. Următoarea etapă din CN de Drift (clasele Pro și SemiPro) a fost programată la Arena Națională (București), în perioada 8 – 10 august.
Mihai Calcișcă, în prim-plan la Deva Trophy
Etapa 4 a Campionatelor Naționale de Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice a fost organizată în premieră la Deva, iar la final, printre remarcații rundei s-a numărat Mihai Calcișcă, autorul celui mai bun timp al zilei (Tesla Model 3 Performance) și care a reprezentat echipa formată alături de Cornel Eftenoiu, susținută de Darcom Energy. Cu 3 etape rămase până la finalul sezonului, el a adus primul punct în duelul dintre mașinile electrice și cele pe benzină, scorul fiind 3 – 1 în favoarea modelelor convenționale.
Pe circuitul amenajat pe Bulevardul Decebal s-au prezentat la start peste 80 de piloți, iar atmosfera creată de localnici a confirmat organizatorilor că trebuie să facă tot ce depinde de ei pentru a organiza o nouă etapă la Deva. Acestea au fost rezultatele pe pe categorii: OPEN CNSJ: Locul 1 – Ștefan Oancea, Locul 2 – Matei Cara, Locul 3 – Matei Miron; OPEN Debutanți: CNSJ: Locul 1 – Roxana Picuș, Locul 2 – Dima Cogălniceanu, Locul 3 – Sebastian Drăgoște: OPEN CNSS: Locul 1 – Cezar Ștefan, Locul 2 – Matei Pavelescu, Locul 3 – Adrian Dicu; OPEN Debutanți CNSS: Locul 1 – Liviu Opran, Locul 2 – Radu Hidrau, Locul 3 – Octavian Ghirocean. Următoarea etapă din CN de Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice va fi organizată la Câmpina (județul Prahova), în perioada 30 – 31 august 2025.
Câștigătorii etapei 3 de Autocross
Etapa 3 din Campionatul Național de Autocross s-a desfășurat în weekend pe circuitul La Heleșteu (Schitu Golești, județul Argeș) și a adunat la start 17 piloți. La final, victoria de la Clasa Juniori 1 i-a aparținut lui Rareș Solomon (Renault Clio), în timp ce pe locurile 2 și 3 s-au clasat Lukas Andrei Sandu (Renault Megane Coupe) și Nicholas Iancu (Renault Clio). La Juniori 2, ocupanții primelor 3 poziții pe podium au fost Victor Șerban (Renault Clio), Andrei Șerban (Renault Clio) și Tudor Pencu (Dacia Logan).
Câștigătorul Clasei H1 a fost George Stroe (Renault Clio), urmat pe 2 și 3 de Eduard Nițu (Renault Clio) și Florin Calpanu (Renault Clio). În ceea ce privește Top 3 la Clasa H2, Lucian Petre (Opel Astra) a terminat cursa pe primul loc, iar Bogdan Gherghina (Mitsubishi FTO) și Ionel Cîrlig (Renault Clio) au completat podiumul. Clasamentele complete ale etapei de la Schitu Golești pot fi vizualizate AICI. CN de Autocross va continua în perioada 6 – 7 septembrie, odată cu etapa 4 (Bughea, județul Argeș), organizată de ACS UXO Team.
Cupa Ana Lugojana
La data de 19 iulie, Lugojul a fost gazda Cupei Ana Lugojana 2025 la Autoslalom – circuit, eveniment care a strâns la start 25 de concurenți din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Au fost peste 5 ore de spectacol dominat de viteză, adrenalină, mașini tunate și o atmosferă în care a fost prezent mult entuziasm. Publicul a apreciat la maximum evoluția lui Emanuel Bălan, care a ridicat nivelul show-ului automobilistic la bordul unui buggy TSR. Foarte apreciat de spectatori a fost și driftul, reprezentat cu succes de lugojenii Marius Bandalac, Albert Baru, Raul Preda și Adi Balo.
La final, ei au fost câștigătorii: Clasa Junior – 1. Baru Albert, 2. Trocan-Bodrîngă Daniel, 3. Danciu Darius; Clasa Feminin – 1. Danciu Elena, 2. Zaharie Mirabela, 3. Schwartz Jessica; Clasa M1 (automobile de competiție) – 1. Danilă Claudiu, 2. Măgdescu Dragoș, 3. Ianăș Petru; Clasa M2 – Resiga Emanuel, 2. Cristea Andrei, 3. Danciu Elena. Cel mai bun timp al competiției care a fost organizată de ACS Motorsport Lugoj i-a aparținut lui Darius Stepan (Clasa S1), la bordul unui spectaculos model Opel GT.