Credit foto: Pixi Media

Juniorii lotului național de Autocross au participat, joi, 24 aprilie, la o sesiune de antrenamente, la Schitu Golești, pe circuitul ”La Heleșteu”.

Mai multe informații despre această acțiune a oferit președintele Comisiei Naționale de Juniori a FRAS și, totodată, directorul sportiv al FRAS, Edwin Keleti: ”Lotul de juniori a beneficiat de o acțiune pregătită de Federația Română de Automobilism Sportiv, cu sprijinul financiar al Agenției Naționale pentru Sport (ANS) și sub egida Comisiei Naționale de Juniori a FRAS.

Astfel, sportivii de la disciplina Autocross au prins o vreme frumoasă și au reușit să își perfecționeze tehnica de pilotaj pentru macadam.” Această sesiune de pregătire a reprezentat o revenire a tinerilor sportivi la Schitu Golești, după ce, la finalul anului trecut, au luat startul în Cursa Campionilor la Juniori, eveniment care a și a încheiat sezonul de motorsport.

De altfel, 2024 a fost un an cu multe acțiuni pentru loturile de juniori FRAS, toate organizate cu susținerea Agenției Naționale pentru Sport (ANS). Mai exact, 42 de juniori din 6 ramuri sportive au beneficiat de cele 4 acțiuni ale loturilor naționale de juniori de anul trecut.