Campionatul Național de Off Road 2021 programează, în weekendul 17-20 iunie, a doua etapă a sezonului, Trofeul Dacii Liberi, care se va desfășura la Slanic Moldova, într-o zonă superbă, plină de istorie, dar și cu voia bună și ospitalitatea moldovenească autentică.
Aflată la cea de-a șasea ediție, ultima în 2019, competiția organizată de Club Off-road Dacii Liberi, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Comisiei Naționale de Offroad din România, promite mult spectacol, dar și mult noroi.
Condițiile meteorologice din ultimele zile vor face ca etapa să fie una deosebit de dificilă, dar spectaculoasă, care va solicita la maximum mașinile de concurs și echipajele ce vor participa.
Se așteaptă un număr de aproximativ 70 de mașini.
Slănic Moldova este o zonă îndrăgită de pasionații de off-road din România, datorită munților nu prea înalți și văilor adânci, cu ape vii, unde vântul șuieră prin brazi, iar pâraiele îl îngână cu spor. Sportivii vor redescoperi peisajele unice, cu urcări și coborâri pe drumuri încurcate, care îi vor provoca să deslușească tainele navigației.