După o pauză de un deceniu, cursele automobilistice revin la Drobeta- Turnu Severin, unde în weekend-ul 1-2 iulie este programată etapa a 3-a din cadrul Campionatelor Naționale de Îndemânare Auto, Super Slalom și Vehicule Electrice.
”Trofeul Drobeta-Turnu Severin” va avea loc sâmbătă și duminică, în centrul orașului, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, evenimentul desfășurat sub autoritatea Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) fiind organizat de GT Auto Club Sportiv, în colaborare cu ACS Philadelphia Motor Sport, și cu sprijinul Primăriei Drobeta-Turnu Severin.
Se anunță o participare foarte numeroasă, cu piloți veniți din toată țara, inclusiv localnici din Drobeta-Turnu Severin și alte zone învecinate. Un număr impresionant de juniori (CNIA: 8-14 ani, CNSS: 14-18 ani), seniori de peste 65 de ani și multe participări feminine, toți piloții dorindu-și să aibă prestații cât mai bune, spre deliciul spectatorilor.
Lupta pentru cea mai bună poziție în clasamentul etapei, pe grupe, clase, Open și echipe, va fi una intensă și spectaculoasă, cu afișarea timpilor online pe www. gtautoclub.ro.
Sâmbătă, 1 iulie, sunt programate antrenamentele libere, în intervalul orar 12:00-20:00, duminică, 2 iulie, începând cu ora 10:30 se va desfășura antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manșe de concurs, iar festivitatea de premiere va avea loc în jurul orei 19:00.
Manșele de concurs de duminică, începând cu ora 13:00, vor fi transmise online, pe pagina de Youtube a FRAS.
Câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome, cupe și premii de la Tegee International, vinuri spumante Angelli, iar piloții vor beneficia de service de roți gratuit de la AutoZone-Vianor.
Un număr impresionant de sponsori locali susțin organizarea acestui atractiv eveniment: Pensiunea Philadelphia (Dubova), Taverna Sârbului, Tele 2 Drobeta, RTS Radioteleviziunea Severin, Actual Mehedinți, Informația de Severin, Jurnal Românesc, Hotel Severin, Cambera, Hotel Flora Severin, Melin Residence by Apolodor, PECO START, Stație ITP Drobeta.
Organizatorii mulțumesc pentru implicare gazdei Primăria Drobeta-Turnu Severin, precum și Jandarmeriei Mehedinți, IPJ Mehedinți, Inspectoratului General Pentru Situații de Urgență, Poliției Rutiere și Locale Drobeta-Turnu Severin.
Înscrierile, dar și alte informații despre etapa de la Drobeta Turnu-Severin găsiți pe GT Auto Club.