Ucraineanul Sergey Kremets a câștigat etapa finală din Campionatul Național de Drift, organizată în weekend, la Arena Națională din Capitală. Titlul de campion al sezonului 2019 a rămas în România, acesta ajungând la suceveanul Răzvan Frățianu.
Este al doilea titlu din cariera lui Răzvan Frățianu, care s-a mai impus în ediția din 2011. De asemenea, în cariera sa, acesta a mai avut în palmares două titluri de vicecampion, iar anul trecut obținuse un loc 3 în clasamentul general.
Peste 7.000 de spectatori au fost prezenți la marea finală de la Arena Națională, transmisă în direct de Pro X. În battle-ul final, s-au duelat Kremets și polonezul Marcin Banowicz, victoria și cecul de 5.000 de euro revenindu-i ucraineanului. În finala mică s-a impus campionul european en-titre Marco Zakouril, după un battle cu Mikloș Laszlo, acesta fiind, de altfel, cel mai bine clasat român în această rundă.
În total, 50 de piloți din 7 țări au luat startul în etapa finală a Campionatului Național de Drift. Printre cei care au mai concurat se numără triplul campion al Ucrainei, Dmitriy Illyuk, și campionul Slovaciei, Roman Kolesar.
După 5 etape, Răzvan Frățianu a reușit să încheie pe primul loc, cu un total de 299 de puncte. Titlul de vicecampion ajunge la Sorin Ene, cu 288 de puncte, în timp ce podiumul este completat de bulgarul Ivan Ivanov, cu 281 de puncte.
Clasamentul general al sezonului 2019 de la Pro poate fi consultat aici.
Rezultatele etapei finale de la Clasa Pro sunt disponibile aici.
Rezultatele calificărilor de la Clasa Pro sunt disponibile aici.
La Semi Pro, victorie etapei de la București i-a revenit lui Claudiu Adam, cel care, la 16 ani, a câștigat și titlul de campion al acestei divizii. În battle-ul final al rundei, care a fost de altfel și finala divizie, Adam a câștigat împotriva bulgarului Daniel Tonchev. Podiumul final de la Semi Pro după sezonul 2019 arată astfel: 1. Adam 376pct 2. Tonchev 367pct 3. Mircea Ene 245p
Clasamentul general al sezonului 2019 de la Semi Pro poate fi consultat aici.
Rezultatele etapei finale de la Clasa Semi Pro sunt disponibile aici.
Rezultatele calificărilor de la Clasa Pro sunt disponibile aici.
În 2019, driftul a avut 28 de piloți licențiați pentru întreg sezonul la Clasa Pro și 20 la Clasa Semi Pro. În ceea ce privește numărul piloților care au participat doar one event au fost înregistrați 26 de piloțio la Pro și 25 la Semi Pro. În total, au concurat 99 de piloți din România, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Ucraina, Slovacia, Cehia și Croația.