Emil Ghinea

Emil Ghinea (Norma M20F) s-a impus în prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă – Cupa Mediașului, după o evoluție de zile mari, devansându-l pe campionul en-titre la Categoria II, Octavian Ciovică (Radical SR8), cu peste 8 secunde.  

Podiumul a fost completat de Claudiu Ciucă (Seat Cupra TCR), mai lent cu peste 12 secunde decât câștigătorul rundei. Ghinea s-a impus și la Categoria II, în fața lui Ciovică, în vreme ce Ciucă și-a trecut în cont victoria la Categoria I, învingându-l pe Dominic Marcu (Tesla Model 3 Performance), care a terminat pe locul 4 la general.

Marcu a bifat și o premieră în CN de Viteza in Coastă, aducând pentru prima dată pe podiumul Categoriei I (turisme) o mașină electrică.

Grupa 2 a fost adjudecată de Zsolt Patakfalvi, Claudiu Ciucă și-a trecut în palmares și succesul Grupei 3, iar Alin Oprițescu a câștigat Grupa 4.

Andrei Precup s-a impus la Grupa 5, Silviu Parnuță, la Grupa 6, iar Lorand Laszlo, la Grupa 6.

CLASAMENTELE FINALE

Mulțumiri domnului primar al Municipiului Mediaș, Gheorge Roman, clubului organizator CSM Mediaș, Direcția Municipală pentru Sport, Cultură, Turism și Tineret, ISU Sibiu, autorităților locale din Mediaș, precum și coorganizatorilor Ovidiu Dulăcioiu și Florin Roșca.

Următoarea etapă din CN de Viteză în Coastă este programată în perioada 17-18 iunie, în Harghita Băi, la o săptămână după a doua etapă din cadrul Trofeului Național Masters de Viteză în Coastă de la Rânca.