Echipajul românesc format din Simone Tempestini și Sergiu Itu s-a clasat pe locul 9 în Raliul Letoniei, a cincea etapă a sezonului continental, și se menține pe poziția a treia la general, la numai 6 puncte de locul secund în Campionatul European de Raliuri.

După o problemă tehnică în calificări, acolo unde au fost pe 14, plecând astfel printre primii pe traseul dificil de macadam, românii au tras din greu pentru a recupera handicapul și să intre în puncte „Am pierdut mult din această cauză, însă am luptat împreună pentru a ne atinge obiectivul. Am tras pentru fiecare secundă, e complicat să te gândești la victorie când deschizi traseul. Per total suntem mulțumiți și suntem în obiectivul nostru final, acela de a încheia anul pe podiumul final al Europeanului”, a spus Tempestini la final.

După 12 probe speciale și aproape 190 de kilometri de traseu, Tempestini și Itu, aflați la bordul unui model Skoda Fabia Rally2, s-au clasat pe poziția a noua în Raliul Letoniei, obținând astfel 9 puncte. Pentru că ocupantul locului 2 în topul general, spaniolul Nill Solans, a fost pe 12, Tempestini s-a apropiat la doar 6 puncte de acesta. Lider rămâne un alt spaniol, Efren Llarena, care a încheiat pe 2 în Letonia. În acest moment, Llarena are 116 puncte, urmat de Solans cu 70 și de Tempestini cu 64.

Pentru Tempestini urmează Raliul Sibiului, în perioada 15-16 iulie, când trebuie să își apere victoriile din ultimii ani, iar în perioada 23-24 iulie va fi a șasea etapă din Campionatul European de Raliuri, Rally di Roma Capitale 2022. În Italia, Tempestini ar fi unul dintre favoriții la podium, etapa fiind una dintre favoritele sale.„Sper să găsim resursele necesare pentru a putea reuși asta. E un program foarte aglomerat și care înseamnă presiune suplimentare, dar vom face tot posibilul pentru a fi acolo și să rămânem în lupta pentru top”, a mai completat Tempestini, de șase ori campion național absolut de raliuri.