La cei 69 de ani pe care îi va împlini chiar în ziua în care FRAS organizează Gala Campionilor 2022, Mihai Alexandrescu dovedește, încă o dată, că vârsta nu este un impediment pentru a realiza noi recorduri în automobilismul românesc.
Astfel, după ce, în 2019, a realizat recordul de participări ale unui sportiv într-un sezon, iar în 2021, recordul de podiumuri, Mihai Alexandrescu a reușit, în 2022, să-l îmbunătățească pe acesta din urmă bifând nu mai puțin de 14 clasări pe una dintre cele trei trepte ale piedestalului automobilistic.
Interesant este că performanța a fost realizată din 17 starturi, jumătate din cele realizate în 2019, sezonul în care contabilizase jumătate din podiumuri.
Podiumurile realizate de Mihai Alexandrescu în 2022:
Campionatul Național de Super Slalom
Locul 1 – clasa A2
Locul 1 – echipe (AMI Racing)
Campionatul Național de Vehicule Electrice
Locul 2 – clasa E1
Locul 3 – clasa Sport
Locul 3 – Open
Locul 1 – echipe (AMI Racing)
Campionatul Național de Viteză în Coastă (coef. 2)
Locul 1 – echipe (AMI Racing)
Campionatul Național de Viteză în Coastă Istorice
Locul 2 – cat I2
Locul 1 – clasa A2+B2
Locul 3 – Dacia Revival
Locul 1 – Dacia Revival Grupa 2
Campionatul Național de Istorice pe Circuit
Locul 3 – A2-B2
Locul 1 – Dacia Revival
Locul 1 – Dacia Revival Grupa 2
„Mă bucur că am posibilitatea să-mi retrăiesc pasiunea tinereții și mulțumesc FRAS pentru că oferă o paletă atât de largă de discipline la toate nivelurile. De asemenea, mulțumesc și clubului Krepelka Motorsport pentru susținerea pe care mi-o acordă. Nu în ultimul rând, doresc să-i sfătuiesc pe cei mai tineri să-și urmeze pasiunea și să nu cedeze niciodată”, a spus Mihai Alexandrescu.
În aceste condiții, pilotul Mihai Alexandrescu va fi cel mai premiat sportiv din 2022, pe 3 decembrie, la Gala Campionilor 2022, chiar în ziua în care își va aniversa ziua de naștere, prilej cu care îi urăm de acum un calduros „La mulți ani!”.
„Și mâine e o zi”, glumește veteranul automobilismului sportiv românesc, care nici acum nu are de gând să se oprească: „Îmi voi încărca, din nou, bateriile, iar în primăvară voi fi din nou la start”.