
Între 20 și 22 iunie, în calendarul competițional al Federației Române de Automobilism Sportiv sunt programate etapa 3 din CN de Raliuri Winner Rally, etapa 2 din CN de Drift (Clasele Pro și SemiPro), etapa 2 din CN de Autocross și un eveniment restricționat de off road, Orca Trophy.
Peste 70 de sportivi și-au anunțat prezența la una dintre cele mai așteptate etape din Campionatul Național de Raliuri Winner Rally. Interes uriaș din partea piloților și a copiloților, având în vedere că ediția din acest an a Raliului Clujului este una aniversară (marcarea a 50 de ani de la prima etapă clujeană de raliu organizată vreodată).
În plus, sportivii vor avea ocazia de a-și testa abilitățile pe speciala Florești, introdusă din nou în program și atât de apreciată în lumea automobilismului sportiv românesc pentru celebrele viraje cu un nivel tehnic foarte ridicat. Mai multe informații despre Raliul Clujului, AICI.
Night Race, premieră în CN de Drift
Pentru prima dată în istoria driftului românesc, o etapă va fi organizată noaptea. Și nu oriunde, ci pe spectaculosul circuit Transilvania Motor Ring, situat la 20 km sud-vest de Târgu Mureș. Reprezentanții Romanian Drift Community au transmis că această etapă va fi cea mai sălbatică și intensă din driftul european.
Spectacolul și adrenalina vor fi la cele mai înalte cote, astfel că cei peste 5.000 de spectatori așteptați la eveniment vor trăi senzații memorabile. În plus, pentru public au fost pregătite experiențe de drift alături de piloți, campare la circuit, street food, baruri și o atmosferă de festival. Bilete și toate detaliile, AICI.

La Night Race vor fi prezenți numeroși sportivi din elita driftului, ce vor transforma asfaltul într-o arenă pe care se vor disputa unele dintre cele mai pasionante dueluri din acest sezon. Organizatorii au dezvăluit că prima etapă de noapte din România nu este doar o cursă, ci un eveniment istoric, care va schimba pentru totdeauna fața motorsportului autohton.
Din peisaj nu vor lipsi mașinile tunate și derapajele spectaculoase, astfel că fanii acestei discipline vor avea multe motive de satisfacție la final. Practic, va fi un spectacol de neuitat, dar și o demonstrație în forță de viteză și curaj.
Băbana, gazdă pentru etapa 2 din CNAC
Campionatul Național de Autocross va ajunge în acest weekend la Băbana (județul Argeș), gazda celei de-a 2-a etape, organizată de Clubul Sportiv ProCar Pitești, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).
În acest context, Cupa Băbana se va desfășura pe circuitul de macadam amenajat în localitatea Băbana. Programul etapei a fost conturat astfel: sâmbătă, de la 9:30, verificările tehnice, în timp ce la 10:30 a fost programată prima ședință a comisarilor sportivi.

În aceeași zi, la ora 12:00, va avea loc startul. Tot sâmbătă, de la ora 18:00, organizatorii vor publica lista de start pentru ziua următoare. Duminică, 22 iunie, startul va fi dat la ora 10:00, iar la ora 15:00 vor fi afișate rezultatele provizorii. O oră mai târziu, vor fi publicate rezultatele definitive. De la 16:30 se va desfășura festivitatea de premiere.
Pasionații de off road se vor întâlni la Moneasa
ORCA Trophy Moneasa 2025 este un eveniment restricționat, organizat la Moneasa (județul Arad) și care este dedicat pasionaților de off road. Organizatorii au anunțat că accesul va fi gratuit pentru toți spectatorii.
Astfel, fanii acestei discipline vor vedea o competiție de off road pe clase, în timp ce echipajele vor concura pe trasee spectaculoase și provocatoare. A fost pregătită și o zonă de relaxare și socializare, iar sâmbătă va fi organizat un mini-festival, cu muzică live. Nu vor lipsi food truck-urile pentru participanți și oaspeți. Evenimentul este organizat de ORCA Offroad Club Arad.